Mesajul ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, adresat elevilor de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”, în cadrul celei de-a doua ediţii a proiectului „Fii Avocat în Şcoala Ta!”, derulat de Baroul Bucureşti

(…) Sunteţi la vârsta la care faceţi alegeri. Tot felul de alegeri. Faptul că sunteți aici, în sală, este consecința unei alegeri. Nu numai de a veni la această adunare, ci și a faptului că, mai devreme, aţi învăţat, ați muncit, aţi reuşit să ajungeţi în acest Colegiu...

Declarații ale premierului României, Nicolae Ciucă, și ale ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, în cadrul ședinței de Guvern din 19 octombrie, cu privire la adoptarea de către Parlamentul României a legilor Justiției

Nicolae-Ionel Ciucă: (…) Noile legi ale Justiției pun bazele modernizării sistemului judiciar și, de asemenea, a statutului magistraților și a Consiliului Superior al Magistraturii. Este un demers prin care Justiția din România se aliniază la valorile și...

Poziția Ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, cu privire la punctele de vedere exprimate în Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru examinarea iniţiativelor legislative din domeniul justiţiei

De ce este important pentru Guvernul României să adopte acum Legile Justiției și nu după avizul Comisiei de la Veneția Cererea pe procedură de amânare (a adoptării Legilor justiției n.n.) a fost motivată de așteptarea avizului Comsiei de la Veneția și, de aceea, ca...

Intervenția ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, în cadrul lucrărilor Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru examinarea iniţiativelor legislative din domeniul Justiţiei

În legătură cu eliminarea de către Ministerul Justiției din proiectul Legii privind statutul judecătorilor și procurorilor a posibilității sancționării disciplinare a judecătorilor pentru nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale în favoarea aplicării unei...