• Carieră publică
  • Demnități publice
  • Proiecte legislative principale
  • Bilanț Ministrul Justiției 2008-2012
  • Raport Ministrul Justiției 4 noi 2019-23 dec 2020
  • Activitate diplomatică
  • Cotații din presă
  • Puterea justiției și justiția puterii
  • Program de guvernare – Reclădirea Națională
  • Opinii
  • Întrebări și interpelări parlamentare
  • Arhiva foto
  • Arhiva video
Cătălin Predoiu

Mesajul premierului interimar al României, Cătălin Predoiu, cu ocazia Zilei Victoriei Revoluției de la 1848 și a Democrației Românești

de Paul Botez | iun. 11, 2025 | Opinii

În data de 11 iunie celebrăm Ziua Victoriei Revoluției de la 1848 și a Democrației Românești, zi în care a fost recunoscut oficial Guvernul Revoluționar Provizoriu al Țării Românești și a fost promulgată Proclamația de la Izlaz, unul dintre actele fondatoare ale...

Participarea premierului interimar, Cătălin Predoiu, la emisiunea Ediție Specială, Antena 3 CNN

de Paul Botez | iun. 6, 2025 | Opinii

Radu Tudor: Bună seara! Bine, ați venit la „Ediție Specială”, Antena CNN, doamnelor și domnilor! Doi invitați speciali, în această seară! Primul dintre ei, așa cum v-am anunțat, cum ați văzut în promo-urile pentru această ediție, prim-ministrul interimar al României,...

Mesajul premierului interimar Cătălin Predoiu cu ocazia Zilei Învățătorului

de Paul Botez | iun. 5, 2025 | Opinii

România celebrează astăzi Ziua Învățătorului, dedicată tuturor celor care au ales, cu vocație și responsabilitate, una dintre cele mai nobile misiuni: formarea sufletelor și minților tinere. Ne amintim de oamenii alături de care am trăit pentru prima oară miracolul...

Mesajul de condoleanțe transmis de prim-ministrul interimar Cătălin Predoiu după decesul compozitorului Eugen Doga

de Paul Botez | iun. 4, 2025 | Opinii

L-am pierdut astăzi pe Eugen Doga, compozitor de geniu care a transpus în muzică frumusețea și sufletul Moldovei natale și esența spiritualității românești. Culturii universale i-a oferit valsul recunoscut de către UNESCO între capodoperele muzicale ale secolului XX,...

Participarea premierului interimar Cătălin Predoiu la ceremonia organizată cu prilejul Zilei Naționale a Republicii Italiene

de Paul Botez | iun. 4, 2025 | Opinii

Excelența Voastră, domnule Ambasador Alfredo Durante Mangoni,Stimați ambasadori,Distinse autorități,Dragi prieteni,Doamnelor și domnilor, Este o mare onoare și o reală bucurie să fiu alături de dumneavoastră astăzi, într-o zi cu totul specială pentru poporul italian,...
« Intrări Mai Vechi
Următoarele Intrări »

Articole recente

  • Discursul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, la aniversarea a 22 de ani de la înființarea Direcției de Operațiuni Speciale
  • Cătălin Predoiu, de Ziua Veteranilor de Război: „Veteranii nu sunt o pagină închisă de istorie. Sunt o lecție vie despre curaj, datorie și iubire de țară”
  • Cătălin Predoiu, la World Policy Conference 2026: Europa trebuie să se adapteze unei lumi care s-a schimbat profund
  • Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne: Am decis ca viitorul stadion al Clubului Sportiv Dinamo București să poarte numele „Mircea Lucescu”
  • Discursul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia Zilei Inspectoratului General pentru Imigrări

Arhive

  • mai 2026
  • aprilie 2026
  • martie 2026
  • februarie 2026
  • ianuarie 2026
  • decembrie 2025
  • noiembrie 2025
  • octombrie 2025
  • septembrie 2025
  • august 2025
  • iulie 2025
  • iunie 2025
  • mai 2025
  • aprilie 2025
  • martie 2025
  • februarie 2025
  • ianuarie 2025
  • decembrie 2024
  • noiembrie 2024
  • octombrie 2024
  • septembrie 2024
  • august 2024
  • iulie 2024
  • iunie 2024
  • mai 2024
  • aprilie 2024
  • martie 2024
  • februarie 2024
  • ianuarie 2024
  • decembrie 2023
  • noiembrie 2023
  • octombrie 2023
  • septembrie 2023
  • august 2023
  • iulie 2023
  • iunie 2023
  • mai 2023
  • aprilie 2023
  • martie 2023
  • februarie 2023
  • ianuarie 2023
  • decembrie 2022
  • noiembrie 2022
  • octombrie 2022
  • septembrie 2022
  • august 2022
  • iulie 2022
  • iunie 2022
  • mai 2022
  • martie 2022
  • februarie 2022
  • ianuarie 2022
  • decembrie 2021
  • noiembrie 2021
  • august 2021
  • iulie 2021
  • iunie 2021
  • ianuarie 2021
  • decembrie 2020
  • noiembrie 2020
  • octombrie 2020
  • septembrie 2020
  • august 2020
  • iulie 2020
  • iunie 2020
  • mai 2020
  • aprilie 2020
  • februarie 2020
  • octombrie 2019
  • august 2019
  • iulie 2019
  • iunie 2019
  • mai 2019
  • martie 2019
  • februarie 2019
  • ianuarie 2019
  • decembrie 2018
  • octombrie 2018
  • septembrie 2018
  • iunie 2018
  • aprilie 2018
  • martie 2018
  • februarie 2018
  • ianuarie 2018
  • decembrie 2017
  • noiembrie 2017
  • octombrie 2017
  • septembrie 2017
  • august 2017
  • iunie 2017
  • mai 2017
  • martie 2017

@ 2021