Astăzi, 16 mai 2023, ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, l-a primit la sediul Ministerului pe Preşedintele Parlamentului Statului Israel (Knesset), Amir Ohana, cu care a avut o întâlnire oficială de lucru.

În cadrul întrevederii, cele două părți au discutat subiecte de interes comun în relația dintre cele două țări și au trecut în revistă aspecte care țin de funcționarea Justiției ca putere independentă și serviciu public, precum și de cooperarea judiciară bilaterală.

Oficialul israelian a mulțumit pentru sprijinul constant al României în combaterea fenomenului antisemitismului și a apreciat, în mod deosebit,  aportul ministrului român al Justiției la consolidarea cooperării bilaterale dintre cele două țări, contribuția la întărirea cadrului strategic și legislativ pentru combaterea antisemitismului, xenofobiei și a discursului bazat pe ură, atât la nivel național, cât și la nivel european.

În mod special, distinsul oaspete a mulțumit ministrului Cătălin Predoiu în numele Knessetului, pentru maniera principială în care, în urmă cu mai mulți ani, și-a exercitat atribuțiile în contextul factual post-anchetă a unui caz deosebit de grav de crime de război descoperit la Iași. De asemenea, Preşedintele Knesset-ului şi-a exprimat aprecierea pentru programul de formare lansat de ministrul român al Justiției, derulat de Ministerul de Justiție în colaborare cu Ministerul Justiţiei din Germania, în cadrul căruia vor fi organizate sesiuni de formare pentru magistraţii români în domeniul investigării infracţiunilor de rasism şi xenofobie.

Ministrul Justiţiei a amintit susţinerea de către România, în cadrul Consiliului JAI, a extinderii listei infracțiunilor prevăzute de art. 81 (3) din Tratatul de la Lisabona, prin includerea infracțiunilor de rasism şi xenofobie (hate crimes), ceea ce va permite o mai bună legiferare şi instrumentare a infracţiunilor de acest tip, la nivelul tuturor Statelor Membre UE.

Un alt subiect de interes al discuțiilor a fost reforma sistemului judiciar din România. În acest context, ministrul Justiţiei a prezentat principalele linii ale noilor legi ale Justiției, subliniind că acestea consolidează independența sistemului judiciar din România şi îl aliniază pe deplin standardelor UE.

În cadrul întrevederii, ministrul român al Justiției a abordat și prezentat și subiecte internaționale de interes pentru România, cum ar fi procesele de aderare la OECD, Schengen și programul Visa Waiver, menționări primite cu interes și deschidere de partea israeliană.

„România dispune de instrumentele legislative adecvate, precum şi de o strategie axată pe combaterea rasismului şi xenofobiei, dar, în actualul context, acestea sunt necesare, dar nu suficiente. De aceea, consider că pregătirea profesională continuă a procurorilor şi judecătorilor este esenţială pentru înţelegerea şi dispunerea măsurilor adecvate pentru combaterea acestui fenomen. Sunt încrezător că schimbul de bune practici dintre  procurorii români şi cei germani, în cadrul programului lansat de Ministerul Justiției, va contribui în mod semnificativ la combaterea eficientă a discursului motivat de ură și cred că ar fi util ca și Institutul Național al Magistraturii să dezvolte astfel de formate și de platforme de pregătire profesională concentrate pe combaterea anti-semitismului și a discursului bazat pe ură, rasism și xenofobie. Acest spectru de fapte reprobabile afectează direct valorile democrației și otrăvesc relațiile dintre oameni bazate pe umanism și respect reciproc. Dincolo de aceste aspecte specifice, consider că vizita Președintelui Knesset în România, dl Amir Ohana, avocat, fost ministru de Justiție, reprezintă o confirmare a bunelor relații și prieteniei dintre România și Israel, în contextul fericit al apropiatei aniversări, pe 11 iunie 2023, a 75 de ani de relații diplomatice neîntrerupte. Sunt convins că această relație se va consolida și dezvolta, în beneficiul ambelor state, pe multiple zone de interes, astfel de vizite, precum cea efectuată de înaltul nostru oaspete de astăzi, fiind un excelent instrument în acest sens”, a declarat ministrul Justiţiei.