Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne:
Bună ziua, tuturor și bine ați venit la această video ședință pe care o declar deschisă, cu toate structurile participante anunțate public și în sistem.
Este o ședință de coordonare generală, periodică pe care o avem. Diferența față de cele anterioare este faptul că am decis după ce m-am consultat cu conducerea ministerului să o transmitem în direct, live integral, pe pagina de Facebook a ministerului, dar și pe toate paginile de Facebook de care dispune ministerul prin structurile sale în teritoriu.
Am hotărât acest lucru din mai multe motive.
În primul rând ca un exercițiu de transparență şi în al doilea rând pentru a prezenta opiniei publice problematicile Ministerului Afacerilor Interne, modul nostru de lucru, modul în care cooperăm între arme și departamente, aportul pe care toate structurile Ministerului Afacerilor Interne, aportul pe care îl are la ordinea și siguranța publică, în ultimă instanță la protejarea vieții cetățenilor și a proprietăților lor.
În același timp, nu vă ascund că este și un exercițiu de responsabilizare a structurilor noastre și a tuturor cadrelor noastre, începând de la conducere și până în teritoriu, toate departamentele, pentru că este o modalitate care ne readuce, permanent, aminte faptul că lucrăm pentru cetățeni, iar ei trebuie să știe ce și cum facem.
Această modalitate, care nu va fi singulară, se va repeta din când în când, va conduce, inevitabil, la creșterea încrederii cetățenilor în Ministerul Afacerilor Interne, în armele sale, în toate structurile sale, iar încrederea cetățenilor în noi este un avantaj și un instrument de lucru, în același timp, un suport, un ajutor în activitatea noastră.
Sigur că în cadrul acestei ședințe vom discuta problematici generale și de coordonare, unele operaționale, care se încadrează în sfera informațiilor cu caracter public. Nu vom intra în zone și activități, în operațiuni care, prin efectul legii și natura lor, se încadrează în operațiuni și informații clasificate prevăzute de lege, regulamente. Aceste tipuri de ședințe vor rămâne între noi.
Mai departe, unele subiecte sunt comune, inter-arme și inter-departamente, altele sunt sectoriale, dar eu vă cer să fiți atenți cu toții la toate aceste probleme, pentru că noi, cum am stabilit încă de la începutul mandatului, lucrăm ca un sistem integrat, fiecare structură trebuie să fie minimal la curent, cu ce se întâmplă în alte structuri, principiul nostru de lucru fiind cooperarea integrată și sprijinul intersectorial în acțiunile MAI.
Încă o data precizez, de data aceasta, mai ales pentru opinia publică, dar și pentru dumneavoastră, şi aici în țară, că nu este un demers de imagine. Nu va fi o ședință unicat sau o ședință formală. Vom discuta problemele deschis, așa cum o facem de fiecare dată, iar acest demers se va repeta. De aceea, vă rog să notați instrucțiunile pentru a fi prelucrate cu cadrele din subordinea dumneavoastră, atât în ceea ce privește ce am eu să vă spun, cât și în ceea ce privește instrucţiunile pe care le veți primi de la secretarii de stat coordonatori.
Ca întotdeauna voi începe cu o scurtă, foarte scurtă trecere în revistă a perioadei anterioare, după care vom discuta despre perspective, perioada imediat următoare, termen scurt și mediu și instrucțiuni.
În primul rând aș dori să mulțumesc tuturor pentru eforturile desfășurate. Avem un bilanț făcut la jumătatea anului, de fapt, pe 7 luni. Acest bilanț va fi comunicat public, imediat după ședință. Pot să vă spun și să spun opiniei publice că statisticile arată bine în raport cu perioada anterioară, anul anterior, sunt progrese pe toate liniile de acțiune.
Aceste lucruri sunt observate de cetățeni, și aş putea da ca argument Eurobarometrul, care a măsurat faptul că încrederea în Poliția Română, una din structurile ministerului, a crescut în ultimele 12 luni cu 6 procente, ajungând la 52%, fiind pe locul 5 în ceea ce privește creșterea de la an la an, în Europa.
Deci, se poate și se observă de către cetățeni eforturile pe care le facem, fireşte că mai avem de îndreptat unele lucruri și despre unele dintre ele vom discuta chiar în această ședință, dar este important să notăm și faptul că am înregistrat progrese și ele sunt apreciate de cetățeni, rămânând, evident, deschiși la critici venite din sistem, de la sindicate, de la cetățeni, de la presă și așa mai departe.
Foarte important pentru mine, personal, şi sunt convins că pentru fiecare dintre dumneavoastră, înainte de a intra în problematica concretă, aș dori să-mi exprim recunoștința pentru toți cei care în exercițiul misiunii nu au ezitat să-și pună integritatea fizică și viața în pericol pentru a-și îndeplini misiunea și pentru a servi cetățenii. Ei vor fi totdeauna un exemplu pentru noi.
Și acum, sigur că în perioada anterioară au existat nenumărate evenimente și operațiuni care pot fi luate în discuție, eu am selectat câteva care au fost de interes general, național, aș putea spune. Şi aș începe cu alegerile, chiar dacă a trecut ceva timp. A fost un exercițiu foarte important pentru că Ministerul Afacerilor Interne are ca principală misiune asigurarea ordinii și liniștii publice, siguranța cetățenilor şi a procesului electoral pe durata exercitării acestui proces electoral.
Repet ceea ce am spus și pe parcursul procesului electoral, Ministerul Afacerilor Interne este implicat, punctual, prin prefecturi în anumite operațiuni cu privire la organizarea procesului electoral, nu cu privire la exercițiul dreptului de vot al cetățenilor, dar are rolul important de a asigura liniștea și ordinea publică pentru ca cetățeanul să-și exercite dreptul la vot. Și această misiune a fost îndeplinită cu succes, iar eu doresc să vă mulțumesc.
Un alt lucru pe care doresc să-l afirm este că, așa cum am promis şi așa cum am instructat și cum v-ați angajat, ministerul a fost neutru și imparțial în aceste alegeri. Noi am luat și preventiv măsuri acolo unde am avut cele mai mici semnalări sau dubii că lucrurile s-ar putea petrece altfel decât echidistant. Cred că în unele cazuri poate nici nu era nevoie, dar am preferat să dăm toată încrederea publicului că acest minister va fi şi a fost, în alegeri, echidistant.
Este valabil și pentru următoarele alegeri care urmează, indiferent cine, unde și la ce candidează. Ministerul Afacerilor Interne va respecta legea echidistant și imparțial.
Un alt fenomen social cu impact aproape național este cel al festivalurilor care provoacă toate sau mai multe structuri ale noastre, le testează dacă vreți, sub aspectul riscurilor care pot apărea în legătură cu aceste evenimente care implică mase mari de oameni.
Festivalurile s-au desfășurat în condiții bune și apreciez intervenția promptă a Jandarmeriei, a Poliției, a Agenției Naționale Antidrog în numeroase situații, inclusiv într-un caz care a fost mediatizat deja la festivalul Beach Please, când, cu promptitudine, a fost reținut un cetățean străin, artist, care în timpul spectacolului a fumat substanțe interzise.
Așa vom proceda și pe viitor, indiferent despre cine este vorba, în fața legii române nu are nimeni niciun fel de excepție, iar structurile noastre vor aplica aceasta lege.
Apreciez și acțiunile operative ale structurilor specializate antidrog, desfășurate înaintea festivalurilor pe zona de trafic, pe zonele de rețele de traficanți.
În general aceste operațiuni nu s-au cunoscut, nici cele care vor urma nu se vor cunoaște din motive pe care nu are rost să le explic, dar eu știu că au avut loc și știu că au avut un impact pozitiv asupra desfășurării festivalurilor. Voi reveni asupra acestei teme când voi discuta despre perspective.
O altă temă importantă în lunile precedente a fost combaterea migrației ilegale și dosarul Schengen. Cifrele pe migrația ilegală au continuat să scadă, ceea ce ne-a permis să menținem acest argument puternic în toate demersurile pe care le efectuăm constant pe plan diplomatic în dosarul Schengen. Este argumentul nostru forte și trebuie să ni-l păstrăm.
Situații de urgență. O perioadă dificilă, incendii, inundații, explozii, perturbări climatice gestionate cu profesionalism și succes, recunoaștere internațională prin participarea la misiuni externe, tocmai s-a încheiat cea din Franța, tocmai a început cea din Grecia. Voi reveni si asupra acestor aspecte.
Trec la perspective. În ceea ce privește perioada imediat următoare, pe termen scurt și mediu, vom păstra prioritățile stabilite încă la începutul mandatului şi le trec în revistă.
1. Combaterea traficului și consumului de droguri, lupta antidrog rămâne prioritate. Au fost făcute eforturi, le cunosc și vă mulțumesc.
Statisticile demonstrează, sunt sute de operațiuni lansate și încheiate, zeci de grupuri de crimă organizată care fac trafic de droguri destructurate în ultimele 12 luni, mii de persoane supuse unor diverse proceduri judiciare, evident în cooperare cu procurorii, cu care lucrăm foarte bine.
Chiar și astăzi știu că ați avut o captură importantă, 1780 de comprimate ecstasy și 14 kg de psihoactive 2MMC. Vă felicit! Altfel avem săptămânal, pot să vă comunic dumneavoastră și țării, avem săptămânal capturi serioase.
Știu că se discută, observ această problemă firească, legitimă, a cantităților.
Vreau să știți că politica noastră, a conducerii, este că orice captură, orice cantitate este importantă, este important să fie scoasă de pe piață, nu ne lăsăm descurajați de faptul că anumite evaluări desconsideră capturile considerate mici. Lăsând la o parte că termenul mic sau mare este foarte relativ. Ce înseamnă mic, un kilogram de droguri e o captură mică? Un kilogram de droguri de risc sau mare risc poate nenorocii zeci sau sute de vieți. Azi s-au capturat 1780 de pastile, 1700 de cetățeni protejați de acest flagel astăzi.
Cantitățile capturate sunt corespondente cu nivelul la care se practică traficul în țara noastră, asta îmi spun specialiștii. România este o țară de consum și o țară de tranzit. Din fericire nu este încă țara de producție sau de desfacere de mari cantități și noi luptăm în fiecare zi și vom continua, vă cer să continuați acest efort ca să nu devenim o astfel de țară cum, din păcate, sunt foarte multe în Europa la ora la care vorbim.
În plus, aș vrea să se știe că noi nu putem comunica absolut toate operațiunile antidrog pe care le avem, inclusiv cele cu capturi mari, că unele sunt în cooperare internațională, sunt în progresie, sunt anumite tactici care țin de Poliția Română, dar și alte poliții cu care cooperăm, însă au fost și capturi mari, a fost cea din toamna trecută în portul Constanța, 186 kilograme de heroină. 9 septembrie, dacă nu mă înșel.
Astea fiind spuse, nu ne culcăm pe lauri, încă nu putem spune că sunt lauri în lupta antidrog, sunt rezultate bune, dar noi trebuie să intensificăm această luptă. Ce înseamnă asta? Lansați noi operațiuni, creșteți numărul de operațiuni pe zonele sensibile, zonele unde știm că se trafică intens și se consumă. Sunt localități sau comunități în cadrul unor localități, reputate pentru trafic și consum. Dau doar câteva exemple: Vama Veche, Mamaia, nu cred că e cazul să explic de ce dau exemplu Vama Veche. Dar sunt și în alte comunități în țară, în București.
Putem să spunem că ne atingem scopul momentul în care aceste regiuni, localități, comunități sunt curățate de droguri, Vama Veche fără droguri, iată un obiectiv care înseamnă succes deplin, Mamaia fără droguri, Centrul Vechi fără droguri, alte orașe din țară, am avut crime în anii precedenți, Piatra Neamț dacă nu mă înșel, ocazionate de trafic, consum de droguri.
Din păcate, toate marile orașe sunt atinse de acest flagel, este un trend în Europa, e o stare de lucruri, ne atinge și pe noi și asta nu trebuie să ne descurajeze, ci să ne mobilizeze.
Festivaluri, de asemenea, se apropie mari festivaluri. Vă spun opinia mea, ele trebuie să fie doar de muzică și artă, nu festivaluri de droguri. Știu că acționăm în direcția asta, dar transmit un mesaj către public și cei care, din public, își pun problema că sunt ocazii pentru a face trafic sau consum de droguri. Toleranța este zero la Ministerul Afacerilor Interne și ăsta e principiul legal, ăsta-i principiul pe care legea românească îl stabilește, toleranță zero față de trafic și consum, până la alte prevederi legale sau principii nu discutăm acest lucru.
Două-trei cuvinte speciale, apropo de festivaluri, de cel care urmează în câteva zile, Untold. Am avut discuții cu ceva timp înainte cu primarul Clujului și cu șeful DSU-IGSU și șeful Jandarmeriei Române, în legătură cu buna desfășurare a acestui festival.
De asemenea, o echipă solidă de la Ministerul Afacerilor Interne s-a deplasat la Cluj, a discutat cu reprezentanții Primăriei, inclusiv cu primarul, cu organizatorii. Discuții constructive foarte bune în ideea de a asigura celor care se duc acolo să se distreze și nu să facă altceva, bune condiții și siguranță.
Vreau să mai adaug însă un cuvânt. Untold este, deja a devenit, un fel de emblemă, nu numai pentru Cluj, ci în general pentru România, în participări internaționale, vin foarte mulți turiști străini.
Este o ocazie în care să demonstrăm noi, Ministerul Afacerilor Interne, că ştim să abordăm astfel de evenimente, ştim să aplicăm legea cu fermitate și profesionalism în timpul unei desfășurări culturale în care oamenii nu sunt nici jenaţi, nici stingheriți, dar nici abandonați de lege și de oamenii ei.
Este foarte important să sprijinim autoritățile locale, reprezentanții comunității locale, dar și organizatorii, cetățenii să-și poată desfășura acest eveniment în liniște, siguranță, fără consum și trafic de droguri şi să creștem, în acest fel, prestigiul ministerului și al României.
Tot în această zonă a combaterii traficului și consumului de droguri aş menționa importanța strategică a eforturilor în portul Constanța, unde aș dori să facem eforturi mai mari pentru combaterea traficului de droguri și nu numai, şi evaziune fiscală, și contrabandă, dar toate acestea sunt uneori asociate.
Şi, per ansamblu, vă cer să lansăm o nouă ofensivă antidrog. Am făcut progrese față de anul trecut, am ajuns la un anumit nivel de acumulări cantitative, şi în termeni de operațiuni și rezultate, care ne permit să gândim o multiplicare a acestui efort.
Ce înseamnă o nouă ofensivă?
IGPR, vă rog să studiați dacă aveți nevoie şi de mai multe resurse decât am alocat în anii anteriori, inclusiv în ultimul an. Sute de posturi, dotări logistice, şi așa mai departe. Mai e nevoie de ceva? De resurse financiare, logistice, umane? Le punem pe hârtie, le cerem Guvernului. Sunt convins că Guvernul va sprijini efortul nostru de combatere a traficului și consumului de droguri.
De asemenea, trebuie să studiem mai atent ce se întâmplă în portul Constanța, nu numai din perspectiva operațiunilor noastre, dar și unde sunt ele zădărnicite sau îngreunate, apriori, din factori externi acțiunii ministerului. Gen, pază slabă a portului, care nu e responsabilitatea Ministerului Afacerilor Interne și nici a Poliției. Știm că s-a creat la nivel european o alianță a porturilor. Plecând de la premisa constatată de Comisia Europeană că porturile vest-europene sunt penetrate masiv de trafic de droguri și de corupția asociată. Trebuie să intensificăm contactele pe această zonă, în cadrul platformei Alianței Porturilor, unde noi avem un segment de cooperare pe operațiuni specifice combaterii traficului și consumului de droguri şi a marelui trafic prin porturi, alături de alte instituții care au, la rândul lor, sarcini în cadrul acestei alianțe și obiective, Autoritatea Vamală, în speță.
Trebuie să vedem ce măsuri se discută și se imaginează, se concep în cadrul acestei platforme pentru paza porturilor, pentru mai buna monitorizare a lor, pentru investiții în măsurile de protecție a porturilor care, repet, nu sunt în sarcina noastră. Dar noi, plecând de la principiul constituțional al cooperării între instituțiile statului, putem avea un rol proactiv în această chestiune şi să sprijinim pe oricine dorește să vină alături de noi în multiplicarea acestui efort de combatere a traficului de droguri. Pe scurt, vă cer să aplicăm cu toată energia, cu toate eforturile, cu toate resursele, planul de măsuri pe care îl avem cu privire la intensificarea activităților de prevenire și combatere a traficului și consumului ilicit de droguri.
Și încă o idee. Sigur că lupta antidrog vizează IGPR, Poliția Română și structurile specializate antidrog. Dar lupta antidrog este o misiune a întregului Minister al Afacerilor Interne și a tuturor structurilor. Este o luptă a noastră, a tuturor. Sunt arme și structuri care se intersectează cu fenomenul. Nu întoarceți capul de la el pe ideea nu e treaba mea, eu mă duc acolo să verific migrația ilegală, nu mă interesează sau nu e treaba mea, mă ocup de stare civilă și actele legate de starea civilă, deși am o informație că… Fiți proactivi. Reamintesc, lucrăm împreună, aici, în echipă, comunicați informații către șefi de structuri, către instituții specializate în informații pe care le avem. Transformați-vă, fiecare, într-un luptător al Ministerului Afacerilor Interne împotriva drogurilor, pe lângă sarcinile pe care le aveți pe fișa postului, conform armelor, legilor şi regulamentelor.
Aş spune că e valabil și pentru trafic de persoane și crimă organizată. La fel, crima organizată este placa turnantă și a traficului de droguri şi a traficului de persoane și a migrației ilegale și a evaziunii fiscale. Numai „amatorii“ mai lucrează individual în aceste zone de infracționalitate. În realitate se lucrează în structuri mai mici sau mai mari de crimă organizată. Grupurile infracțional organizate sunt dușmanii noștri numărul 1, pentru că încalcă legea, pentru că știrbesc suveranitatea în diverse regiuni, e vorba de suveranitate.
Legea înseamnă suveranitate națională și dacă eu, într-o comunitate mică sau mare, nu pot să fac legea deplin respectată înseamnă că e știrbită această suveranitate. Asta e expresia supremă a suveranităţii: legea română. Şi noi suntem primii care trebuie să o apărăm.
Grupurile de crimă organizată, clanurile de interlopi sunt adversarii, dușmanii noștri numărul unu.