Un parlamentar USR, al cărui limbaj politic spune mai mult despre autor decât despre cei pe care îi atacă, îmi consacră azi o postare suburbană împănată „intelectual” cu același tip de „argumente” ieșite din logica multor lideri USR: „Nu gândești și vorbești ca noi, nu ești cu noi, ești împotriva noastră, deci automat ești pesedist, savonist, mafiot, securist, trumpist ș.a.m.d.”
E deja stereotip acest mecanism întâlnit în istorie atât la bolșevici, cât și la fasciști: cei care au alte opinii trebuie musai denigrați, ocărâți, anihilați public, îndepărtați din orice poziție ș.a.m.d. Ca să nu fie dubiu, nu afirm că USR este un astfel de partid; nu vreau să comit același păcat al generalizărilor, spun doar că unii dintre parlamentarii lor au un astfel de comportament. Le-am spus-o și în Parlament, acum 2–3 ani, într-un discurs în care le-am și explicat de ce unii dintre ei seamănă cu bolșevicii, cu argumente. E limpede că unii dintre ei au încă sechele de la acel discurs.
Din fericire, nu toți membrii USR au acest reflex de huliganism politic. Am cunoscut recent un excelent specialist și priceput demnitar public, membru USR, cu care, de altfel, am colaborat foarte bine; nu dau numele pentru că intuiesc că i-aș pricinui neplăceri.
Declanșatorul acestui atac a fost, pare-se, faptul că am îndrăznit să atrag atenția asupra unei erori de politică externă (în opinia mea) comise de o postare a dlui Fritz, exact în ziua în care un oficial al Administrației SUA discuta teme importante inclusiv pentru securitatea membrilor USR, cum ar fi prezența unor trupe americane în România.
Capetele de acuzare ale atacurilor USR împotriva mea sunt mereu aceleași: legile justiției, pe care nu știu câți dintre cei care vorbesc despre ele le-au citit, legi certificate de două direcții ale Comisiei Europene, DG JUST și DG REFORM, de Colegiul Comisarilor, deci de întreaga Comisie Europeană, precum și de Comisia LIBE din Parlamentul European, legi care au constituit primul jalon îndeplinit din PNRR, au stat la baza ridicării MCV, care ridicare a permis deblocarea dosarului Schengen. Legi care au adus ceva bun și pentru țară, și pentru cetățeni. Legi care au fost validate în prealabil (prin semnătură) de toate forurile instituționale ale Justiției, inclusiv de către Parchetul General și DNA. Punerea în legătură directă a unor sentințe (poate nedrepte) cu acele legi e pură ignoranță în materie juridică și judiciară. Oricum, o probă de gândire simplistă, binară; justiția, ca subiect, reclamă un echipament mai complex de analiză, pe care detractorul meu de astăzi nu îl posedă. Și, oricum, nu se poate face doar pe un colț de pagină.
Un alt capăt de acuzare ar fi longevitatea mea în treburile publice. E musai ceva necurat aici, în optica unora sau chiar a multora. Din cauza atâtor exemple de comportament politic incorect, a devenit greu de crezut că îți poți asigura o carieră lungă în politică și administrație făcându-ți pur și simplu treaba și având parte de conjuncturi politice favorabile, demonstrând prin rezultate că poți rezolva situații aparent imposibile. E musai din start că trebuie să fi făcut ceva în neregulă ca să ai parte de continuitate. Prejudecățile sunt, de fapt, semnele lipsei de judecată.
Am trecut, în 18 ani de serviciu public, între care aproximativ 11 ani de ministeriate, nu numai prin provocările inedite și complicate aduse de acest serviciu public, dar m-am confruntat și cu nenumărate derapaje intelectuale și de caracter pe care politica le poartă cu ea și ți le pune în față, ca pe un deșeu inevitabil care aduce aminte de versurile lui Arghezi, goluri de rațiune și de educație verbalizate uneori cu cea mai agresivă ură viscerală, nedemnă de persoane care se pretind civilizate și vor să conducă societatea.
Inițial, aceste atacuri m-au uimit, apoi mâhnit: în lumea din care venisem, în care performanța reclamă forța argumentului și eleganță în exprimare și comportament, astfel de lucruri păreau ieșite direct din tomberon. Cu timpul însă, ele m-au întărit și m-au educat; m-am lăsat călăuzit de un gând al lui Oscar Wilde, pe care îl parafrazez: „Chiar și atunci când mergi prin noroi, continuă să privești spre stele.” Și fă-ți treaba, atinge-ți obiectivul! Fiecare astfel de atac a fost pentru mine un impuls de a merge și mai puternic înainte. Lucrurile nu s-au schimbat. Aceasta ar fi vestea proastă pentru detractori, la modul general: nu îndoiți ținta voastră cu jigniri, ci o întăriți. Pentru societate însă, vestea proastă este că astfel de „maniere”, grobianismul, huliganismul verbal politic acaparează zone din ce în ce mai largi de „dezbatere”. Ceea ce este un motiv în plus de a nu abandona. Altă veste proastă pentru detractori.
Revenind la „mărul discordiei”, dacă am greșit eu sau dl Fritz cu privire la caracterul de „lame duck” al președinției Trump, viitorul va lămuri.
Până atunci, rămân la părerea mea: discuțiile pe care le-am avut și înainte de „midterms”, și după „midterms”, adică multe opinii ale unor operatori din teren, din Congres, partide (inclusiv cel democrat) și Guvernul SUA, sunt în sensul că președintele SUA va apăsa „pedala” pentru a-și marca liniile de politică externă.
Iar eu subliniez acest lucru nici cu bucurie, nici cu tristețe; spun doar că ar trebui să ținem seama și să ne calculăm pașii inteligent, pentru a ne materializa propriile interese românești.
Un exemplu concret este aderarea României la OCDE, obiectiv strategic pentru țara noastră, în realizarea căruia sprijinul Executivului american are un rol esențial.
Iarăși ghinion pentru cei care s-au repezit să mă acopere cu jigniri pentru o opinie și o critică: se pare că și alții, hipercalificați în politică externă, sunt de aceeași părere, cum e și autoarea articolului de mai jos, realizat pentru prestigioasa Chatham House. Redau linkul. Am făcut-o și în postarea din această dimineață.
Mai rămâne acum ca cineva, nu spun cine, ca să nu dau impresia de polemică acolo unde nu merită, să afirme că autoarea e vreo securistă sprijinită de SRI, iar Chatham House, o filială PSD.