Domnul Cătălin Predoiu, Ministrul interimar al Justiției, Viceprim-ministru și Ministrul Afacerilor Interne, a discutat, în cadrul unei întrevederi prin videoconferință cu domnul Michael McGrath, Comisarul european pentru democrație, justiție, stat de drept și protecția consumatorilor, progresele României în implementarea recomandărilor din Raportul privind statul de drept – ediția 2025, reafirmând rolul țării noastre de partener angajat și credibil în dialogul european pe această temă.

Întrevederea, desfășurată în data de 26 iunie 2025, a oferit cadrul unei evaluări aprofundate a evoluțiilor și perspectivelor sistemului judiciar și ale cadrului anticorupție din România. Discuțiile s-au concentrat pe consolidarea garanțiilor privind independența procurorilor de rang înalt, pe organizarea și funcționarea poliției judiciare, precum și pe asigurarea eficienței investigării și urmăririi penale a infracțiunilor din sistemul judiciar.

Partea română a prezentat cele mai recente realizări în materia integrității: adoptarea legislației privind activitatea de lobby, atât la nivelul Guvernului, cât și al Parlamentului, alături de reglementările privind restricțiile pre- și post-angajare în instituțiile și autoritățile publice — măsuri menite să întărească transparența și standardele de integritate în viața publică.

A fost evidențiat, totodată, procesul amplu de revizuire a legislației relevante, derulat în strânsă cooperare între Ministerul Justiției și Agenția Națională de Integritate, în vederea implementării efective a Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2025.

Domnul Cătălin Predoiu a reafirmat angajamentul ferm al României de partener activ și dedicat în dialogul european privind statul de drept, salutând cooperarea constantă și eficientă cu Comisia Europeană, deopotrivă la nivel tehnic și politic.

Domnul Michael McGrath a apreciat dialogul deschis și constructiv cu autoritățile române în direcția consolidării statului de drept și a valorilor fundamentale ale Uniunii Europene, remarcând în mod deosebit contribuția Ministerului Justiției la acest proces comun.