În ultimele două săptămâni, structurile Poliției Române de combatere a criminalității organizate au desfășurat 90 de acțiuni operative. Au fost capturate droguri de risc și de mare risc, arme și sume de bani. Șapte autoturisme de lux au fost puse sub sechestru, cu o valoare totală de aproximativ 1,5 milioane de euro. Menționez două capturi importante: peste 40 de kilograme de canabis în Dâmbovița și alte 15 kilograme descoperite la Cluj-Napoca, în două intervenții în flagrant.
S-a acționat și în zona criminalității economice cu mai multe operațiuni, într-una dintre ele, pe zona spălării banilor, într-un dosar cu prejudiciu de peste 4 milioane de euro și peste un miliard și jumătate de lei. Un alt caz important este cel din Ialomița, unde trei persoane sunt cercetate pentru aproape 2.000 de contracte de amanet false, cu un prejudiciu de peste 3 milioane de lei.
În activitatea privind urmăriții internațional, 36 de persoane căutate au fost aduse în țară.
În zona investigațiilor criminale, au fost puse în aplicare 17 mandate de percheziție într-un dosar privind eliberarea ilegală de acte de identitate cu domicilii fictive. Au fost vizate instituții publice și persoane implicate în acest mecanism.
Felicit polițiștii și structurile care au participat la acțiunile din această perioadă!
Poliția Română va continua operațiunile de combatere a criminalității grave, organizate, droguri, infracțiuni economice sau fapte comise cu violență.