Am avut, astăzi, 10 ianuarie 2022, o întâlnire de lucru cu Excelenţa Sa Laurence Auer, Ambasadoarea Franței în România.
Cu această ocazie, am abordat teme care țin atât de agenda europeană, cât şi de cooperarea judiciară bilaterală.
Am reiterat susţinerea obiectivelor actualei Preşedinţii franceze a Consiliului UE, în special combaterea discursului motivat de ură, dialogul dintre curțile constituționale și CJUE, modernizarea sistemelor judiciare şi protecţia mediului prin măsuri de drept penal. În acelaşi cadru, am confimat şi participarea la Reuniunea informală a miniştrilor Justiţiei, programată a avea loc pe 4 februarie 2022, la Lille.
De comun acord, am apreciat ca fiind foarte bună colaborarea dintre cele două state atât în materie civilă, cât și în cea penală, dar am subliniat și necesitatea consolidării activităţii echipelor comune de anchetă, în special în dosarele de criminalitate organizată. În cadrul discuțiilor, am amintit faptul că am convenit cu omologul francez o întâlnire bilaterală, la Paris, în cursul lunii martie 2022, pentru a discuta aspecte de interes pentru sistemele judiciare din ambele state, cum ar fi digitalizarea justiţiei, lupta împotriva corupţiei şi criminalităţii organizate, protecţia victimelor infracţiunilor, dar și sprijinul Franței pentru o corectă evaluare a rezultatelor din teren obținute de România de-a lungul anilor în cadrul MCV, în perspectiva intrării României în cadrul unei monitorizări unice, alături de toate celelalte state membre UE, în cadrul Mecanismului Rule of Law.
Am abordat şi subiectele aflate pe agenda Ministerului Justiţiei, relevante din perspectivă MCV: desfiinţarea SIIJ, modificarea legilor justiţiei, a Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală.
La finalul întrevederii, am concluzionat:
„Președinția Franceză survine într-o perioada cheie în care Ministerul Justiției va relua și accelera reformele în domeniul judiciar, în primul rând pe proiectele urgente și rămase nesoluționate în 2021, respectiv desființarea SIIJ, adoptarea Legilor justiției și a modificărilor la noile Coduri penale. Prioritățile Președinției Franceze sunt de mare interes pentru Ministerul român al Justiției, vom continua cooperarea intensă pentru combaterea transfrontalieră a crimei organizate și a traficului de persoane, inclusiv protecția victimelor. Salut preocuparea și inițiativa franceză în domeniul combaterii discursului bazat pe ură, xenofobie și antisemitism. Este, de asemenea, de mare interes pentru noi inițiativa franceză de a sprijini și organiza, printr-o primă conferință la Paris, în luna februarie, dialogul dintre curțile constituționale și CJUE, în contextul recentelor jurisprudențe apărute pe tema interacțiunii dintre dreptul european și dreptul național, o armonizare a viziunilor fiind posibilă, în opinia noastră, pe baza unui dialog structurat și constructiv.”