1. Dl Barna, candidat prezidenţial USR Plus, ne expune truisme despre migraţie culese din cercetări sociologice gata făcute, apoi ne asigura că numai dânsul, desigur, va face ca “tinerii să nu mai vrea să plece”, pentru că “schimbarea” nu poate veni de la “cei care au generat situaţia”.
Ca să fim riguroşi, dl Barna se referă la aceeaşi clasă politică de la care cerea şi accepta contracte pe bani publici, administraţia PSD.
Să trecem însă peste acest detaliu caracteristic şi altor lideri USR, abonarea la banul public gestionat de PSD sau la votul PSD (ca să rămâi comisar european sau să devii premier, de exemplu).
Să ajungem la fondul problemei. Familiarizat, oarecum, cu subiectul emigraţie şi depopularea ţării, semnalat în premieră într-un document politic elaborat de PNL încă din anul 2015, Programul de guvernare “Reclădirea Naţională”, care i-a consacrat nu mai puţin de 6 pagini de analiză a cauzelor şi a posibilelor soluţii de rezolvare, pus în sertar de acelaşi PNL pentru cele 10 propoziţii geniale emanate de dl Cioloș şi botezate “program”, care au decorat dezastrul electoral din 2016, în care PNL a candidat cu poza dlui Cioloș lipită pe fruntea partidului împotriva voinţei dlui Cioloș (mințea, pardon, spunea dânsul), am dat să aflu nerăbdător care sunt soluţiile propuse de dl Barna.
Cum va reuşi dânsul să facă tinerii “să nu mai plece”?
Las la o parte ca dânsul dă de înțeles că n-are nicio problemă dacă emigrează şi oamenii maturi profesionali sau pur şi simplu la vârstă mijlocie sau mai înaintată, problema dansului sunt doar tinerii. În regulă. Dar care credeţi că e soluţia dlui Barna?!… Niciuna, niente, zero, nada. Dânsul are însă un argument “forte”: e la rândul său tânăr, nou în “businessul politic”. Adevărat, nu şi în “businessul cu politicul”, cum spuneam.
Dar e de ajuns pentru candidatul USR Plus să fii nou şi să spui “pleacă tu Iohannis, ca să mă aşez eu, Barna, pentru că sunt nou”?! Suntem asiguraţi de dl Barna că da, e de ajuns. De ce?! Pentru că dl Barna, afirma dânsul, posedă o energie şi un ADN special, “energie şi ADN USR Plus”, care, răspândite probabil pe aleile Cotrocenilor, vor însufleţi răţuştele şi peştii decorativi din heleşteul palatului, vor naşte de la sine autostrăzi, şcoli, spitale, laboratoare şi, bineînţeles, vor opri emigraţia, posibil (cu atâta energie magică…) să crească şi natalitatea.
Am înţeles, deci, dl Barna e cu “energia şi ADN-ul”. Dar ceva creier, dl Barna, servim şi noi?! Pentru că a mai fost un candidat cu “energiile” prin anii 1990, un domn Mudava, parcă aşa îl chema, a fost prima lecţie “post-decembristă” că în prezidenţiale nu e nevoie să ai prea mult creier, mai mult spate. Bine, dl Mudava nici spate nu avea sărmanul, “se dăduse” deja…
Deci am înţeles cum e cu energia dl Barna, aşteptăm şi partea de discurs cu creierul.
2. În această perspectivă, dl Barna ne îndeamnă să acceptăm ideea că trebuie să avem în turul 2 două viziuni, a dlui Iohannis şi musai a dlui Barna, fireşte. Iarăşi, las la o parte că rezultă din spusele dlui Barna că în turul 1 nu avem nevoie de viziuni, numai în turul 2 ne face bine. Şi în turul 1?! Probabil că în “viziunea Barna” turul 1 ar trebui să fie un concurs de luat pastile colorate: cine înghite mai multe, intra în turul 2!
Dar care vă e viziunea, dle Barna?!
Un candidat prezidenţial anunţat deja de vreo două săptămâni ar trebui să expună deja viziunea! Dacă nu ai deja la momentul candidaturii o viziune completă, sau cel puţin câteva idei de principiu, câteva obiective cheie, căile prin care vrei să le atingi etc, felul în care vezi şi simţi funcţia prezidenţială plecând de la atribuţiile ei, înseamnă că eşti un candidat de dragul candidaturii, spre fala proprie şi a apropiaţilor. Un candidat prezidenţial adevărat ar trebui să îţi poată vorbi fără ezitare, ore în şir, despre cum vede țara, funcţia prezidenţială, obiectivele, aportul său la mai binele semenilor. În cazul dlui Barna, deocamdată avem “energie USR Plus” şi faptul că e “nou”. Seamănă cu o reclamă banală la un nou model de aspirator. Adică, nici măcar nu e o reclamă nouă, s-a mai servit pe ecrane.
Irelevant şi trist început de campanie electorală prezidenţială!