L-am primit astăzi, 26 mai 2020, la sediul Ministerului de Justiție pe ambasadorul Marii Britanii, Excelența Sa, domnul Andrew Noble, la cererea acestuia.

Cu această ocazie, am abordat teme care ţin de cooperarea judiciară bilaterală, aderarea Marii Britanii la Convenția de la Lugano și combaterea traficului de ființe umane.

La finalul întâlnirii, am concluzionat următoarele:

Gravitatea traficului de ființe umane și dispariția de persoane reclamă o acțiune concertată și energică de combatere din partea tuturor instituțiilor de aplicare a legii din România. Combaterea până la dispariția treptată a acestui fenomen trebuie să fie o prioritate a întregului sistem de apărare și aplicare a legii.

Ministerul Justiției lucrează la un document de politică publică pe această temă, care își propune identificarea soluțiilor legislative și instituționale pentru a confrunta mai eficient pe cei care comit astfel de infracțiuni. Acest fenomen nu trebuie abordat rutinier, ci în logica unei combateri plenare, continue, energice, până când acesta rămâne o amintire, infractorii ajung după gratii și victimele sunt recuperate pentru o viață normală.

Să dăm traficanților de persoane ceea ce merită: detenție lungă.

Să dăm victimelor traficului de persoane ceea ce merită: protecție și sprijin pentru recuperare și reintegrare socială.

Dezastrul inacceptabil și rușinos din cazul Țăndărei trebuie avut permanent în minte de cei care au datoria să depisteze, investigheze, inculpe, judece și condamne rapid când sunt probe, pe cei care comit astfel de infracțiuni.

Sper ca toți cei care manifestă o grijă specială pentru drepturile infractorilor să manifeste aceeași grijă și pentru drepturile victimelor traficului de persoane, inclusiv atunci când se legiferează în domeniul dreptului penal. Și în acest domeniu beneficiem de cooperarea internațională cu statele europene și SUA. Depinde numai de noi să reușim.