Un cadru legislativ ultramodern în România care să reglementeze datele ne-ar putea aduce un avantaj semnificativ în competiţia cu alte ţări.
Legi inovatoare privind stocarea datelor, siguranţa acestora, reutilizarea datelor nu doar ne-ar crea o nişă strategică, dar investiţia în “centre de date” ne-ar plasa cu mulţi paşi înainte şi în privinţa utilizării energiei regenerabile.
Deja lupta între state, chiar dacă nu neapărat la vedere, este acerbă pentru atragerea de investiţii în astfel de fabrici ale viitorului. În plus, astfel de investiţii nu au nevoie de o infrastructură clasică, reprezentată, spre exemplu, de autostrăzi.
Nu este rău că în România apar centre de suport ale multinaţionalelor IT, dar miza mare este reprezentată de deschiderea de centre de date. Intel are centru de cercetare în Bucureşti, Amazon are centru de cercetare la Iaşi, Microsoft sau Oracle au, la rându-le, prezenţe locale relevante (există, desigur, şi alte mari firme prezente la noi).
Cu toată simpatia pentru jucătorii europeni, “stive” complete de lucru pot fi furnizate mai degrabă de marii jucători din Statele Unite ale Americii. Amazon, Apple sau Microsoft au construite ecosisteme globale şi, în acelaşi timp, capilare (programatori în tehnologiile acestora, zeci sau chiar sute de mii de startup-uri care deja le utilizează tehnologiile).
Ce-ar putea atunci să-şi asume reprezentanţi de foarte înalt nivel ai statului român? Spre exemplu, ar putea să decidă ca, în decursul a 10 ani, miile de “centre de date” ale administraţiei publice (servere pe sub birouri, camere tehnice inadecvate ş.a.m.d.) vor fi regrupate în câteva centre ultramoderne.
Acest gen de “regrupare” se întâmplă în Statele Unite ale Americii. În paralel, centrele destinate iniţial administraţiei publice ar putea deservi, ulterior, şi sectorul privat. Securitatea fizică şi logică poate fi diferită pe diverse zone funcţionale. Când şi unde va fi nevoie, pot exista centre dedicate cu totul sectorului public sau unor componente mai sensibile ale acestuia.
Pornind de la aceste idei, vă ofer câteva link-uri care sunt edificatoare pentru subiectul pe care vi l-am propus:
http://www.nextgov.com/cio-briefing/2013/11/senate-bill-would-make-data-center-consolidation-law/73331/).
http://www.defenseone.com/technology/2014/08/cias-amazon-built-cloud-just-went-live/90407/
https://gigaom.com/2014/09/23/google-to-build-gigantic-120-megawatt-data-center-in-the-netherlands/
http://www.datacenterknowledge.com/archives/2014/09/22/report-microsoft-data-center-coming-to-south-korea/