Ziua Eroilor este unul dintre reperele cu semnificație aparte pentru fiecare dintre noi, pentru fiecare dintre cei care înțeleg că ceea ce suntem astăzi, ca stat și națiune, se datorează, fundamental, sacrificiilor unor oameni deosebiți, care, indiferent de provocările epocii pe care au traversat-o, au rămas fideli principiilor și valorilor umane naționale și universale.
Este ziua în care omagiem sacrificiul celor care și-au dat viața pentru idealuri naționale, pentru familie, pentru cei apropiați, a celor care și-au asumat sacrificiul suprem în numele viitorului acestei țări, al întemeierii, consolidării și continuității României ca stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil.
Îi omagiem, deopotrivă, pe eroii care au căzut la datorie pentru Independența României, pe cei care și-au sacrificat viața în cele două Războaie Mondiale pentru întregirea și apărarea României, ca și pe eroii contemporani, pe militarii români căzuți la datorie în teatrele de operații.
Ziua Eroilor este și despre eroii și martirii neamului care au pierit în închisorile comuniste, victime ale regimurilor totalitare, al căror exemplu de curaj și demnitate va dăinui peste veacuri. Eroi sunt și cei care au fost de partea libertății la Revoluția din 1989!
Eroi ai zilelor noastre sunt și angajații Ministerului Afacerilor Interne care și-au pierdut viața la datorie, în misiuni pentru siguranța cetățenilor, a comunităților ori în acțiuni pentru combaterea criminalității.
Ziua Eroilor este un moment în care, ghidați de sacrificiul, exemplul și abnegația lor, încercăm, prin tot ceea ce facem, să ne ridicăm și să ne încredem în valorile și curajul pe care ni l-au insuflat.
„Soluția în fața injustițiilor e una singura: eroismul. Să nu taci, să vorbești, să lupți, să te afli în treabă. (Să nu-ți vezi de treburile tale, ci de treaba dreptății, care-i adevărata treabă a fiecăruia.) Restul e verbalism, spaimă, nimicnicie.”, spunea Nicolae Steinhardt, un supraviețuitor al închisorilor comuniste.
Este, așadar, datoria fiecăruia dintre noi să luptăm pentru adevăr, pentru dreptate, pentru binele comun, pentru prosperitatea acestei țări!
Este datoria noastră să ne opunem extremismului, indiferent de forma pe care o îmbracă!
Este datoria noastră să apărăm principiile și valorile fundamentale pe care le împărtășim cu celelalte stat membre al Uniunii Europene sau Alianței Nord-Atlantice.
Poate părea exagerat, dar păstrarea direcției bune – atât din perspectivă individuală cât și comunitară -, îndeplinirea îndatoririlor cu profesionalism și integritate, poate fi o formă de eroism într-o lume a conflictelor, a controverselor, dezinformărilor.
Este, de aceea, datoria fiecăruia dintre noii să ne informăm, să ne instruim, să recurgem la modelul istoric al eroilor noștri ca repere și ancore identitare într-o lume în continuă schimbare.
Ziua Eroilor este despre viitor, despre o Românie sigură, europeană și prosperă. Viitorul acestei țări depinde de actualele generații, de nivelul și calitatea educației, de modul în care tinerii se raportează la valorile naționale, de felul în care aceștia înțeleg să își asume responsabilitatea de a construi viitorul acestei țări.
Ministerul Afacerilor Interne este una dintre instituțiile pentru care istoria și tradiția înseamnă datorie, sacrificiu, eroism și am credința că și viitorul acestei instituții aflate permanent în slujba românilor va continua să apere Legea indiferent de riscuri sau provocări.
Eroii neamului reprezintă reperul fundamental în raport cu care ne construim raportarea la trecut, prezent și viitor ca națiune!
Glorie veșnică eroilor noștri!
Cinste lor și fie-le memoria binecuvântată!