Sărbătorim, astăzi, 143 de ani de atestare documentară a Inspectoratului General pentru Imigrări, o structură cu un rol crucial în prevenirea și combaterea migrației ilegale, dar și în asigurarea protecției persoanelor care din diverse motive aleg să-și părăsească țara de origine.

De-a lungul timpului, instituția a parcurs mai multe etape de dezvoltare organizatorică în contextul schimbărilor democratice care au marcat mai multe perioade, iar direcțiile de evoluție instituțională au pus accent pe dezvoltarea integrată, pe investiția în oameni și infrastructură, care împreună să asigure forța necesară în plan operativ și de suport pentru o gestionare cât mai eficientă a fenomenului migraționist.

Așa cum bine știm, acest domeniu a devenit din ce în ce mai solicitant în actualul context internațional, însă, prin activitatea angajaților IGI, desfășurată discret și profesionist, Ministerul Afacerilor Interne a demonstrat că este parte a unui mecanism complex menit să garanteze, în fond, siguranța românilor și a României.

Problema migrației se află pe agenda europeană de ani buni, devenind un subiect prioritar de dezbatere la toate nivelurile Uniunii Europene. România este parte a acestui efort comun, iar dinamica acestui fenomen ne-a orientat către noi abordări, cuprinzătoare, care să utilizeze toate politicile și instrumentele pe care UE le are la dispoziție pentru gestionarea eficientă a acestuia.

Ultimii ani au fost dificili în sfera migrației și a azilului, cu provocări dinamice, care au generat efecte pe mai multe paliere. A fost nevoie de eforturi de adaptare și de multă implicare în găsirea unor soluții eficiente în situații  tensionate.

Contextul determinat de conflictele armate din Ucraina și Orientul Mijlociu, precum și combaterea infracționalității transfrontaliere au creat premisele existenței unui nou val de migrați, situație care a presupus un efort suplimentar din partea specialiștilor de la imigrări pentru a identifica soluții și pentru a anticipa potențiale situații cu risc.

Indicatorii ridicați atât în segmentul migrației, cât și în cel al azilului, au pus presiune pe componenta de resursă umană, însă, statutul de stat membru al spațiului Schengen dobândit recent reprezintă un obiectiv atins, o reușită care oferă o nouă poziție în Europa a României și care responsabilizează acum, mai mult ca niciodată, la o mobilizare în continuarea eforturilor de aderare și pe plan terestru.

Exportăm deja expertiză în combaterea migrației ilegale și în domeniul situației privind azilul. Am contribuit la rândul nostru cu soluții în Consiliul JAI, în COREPER, în grupuri tehnice, pe construirea cadrului legislativ privind migrația și azilul. Pactul privind migrația și azilul a fost rezultatul și acordul semnificativ al României, ceea ce a demonstrat nu numai capacitatea tehnică din teren, ci și o expertiză în ce privește legislația și decizia politică și administrativă de a combate eficient migrația și de a reglementa azilul la standarde europene.

Apreciez contribuția Inspectoratului General pentru Imigrări în tot ce a reprezentat problematica aderării la spațiul Schengen, IGI dovedind, astfel, că este o instituție modernă, adaptată actualelor cerințe.

Sunt realizări și rezultate reale care stabilesc cei mai concreți parametri de validare a unei instituții, motiv pentru care doresc să felicit angajații Inspectoratului General pentru Imigrări pentru modul exemplar în care au înțeles să-și facă meseria, în vederea alinierii serviciilor oferite cetățenilor români și străini, la cele mai înalte standarde.

Încurajez personalul IGI să continue la același nivel, să mențină o abordare axată pe profesionalism și solidaritate față de semeni, astfel încât fiecare cetățean să aibă încredere că migrația este gestionată într-un mod eficace și cu umanitate, în deplină concordanță cu valorile europene.

La ceas aniversar, doresc să transmit tuturor lucrătorilor Inspectoratului General pentru Imigrări întreaga mea apreciere pentru efortul depus zi de zi în vederea identificării celor mai bune soluții în contextul geopolitic actual!

La mulți ani!