Stimați președinți ai Senatului și Camerei Deputaților,

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Excelențele Voastre domnilor ambasadori,

Doamnelor și domnilor miniștri,

Distinși oaspeți,

Este o deosebită onoare să mă aflu astăzi aici, la Palatul Parlamentului, pentru a celebra împreună Ziua Solidarității și Prieteniei dintre România și Statul Israel –o zi care exprimă angajamentul nostru pentru o relație bilaterală solidă construită pe baza unui dialog constant, precum și pentru valorile pe care le împărtășim: încredere, respect și solidaritate umană.

Anul acesta celebrăm 77 de ani de relații diplomatice neîntrerupte – un parcurs remarcabil, care reflectă angajamentul continuu și activ al României pentru consolidarea dialogului româno-israelian. Relația dintre România și Statul Israel nu este doar una diplomatică, ci și profund umană. La începutul lunii mai, am avut onoarea de a o întâlni pe Doron, tânăra cu origini românești, care a îndurat greutăți inimaginabile, fiind luată ostatică în atacurile teroriste din 7 octombrie. Întâlnirea a fost un moment emoționant, dar și o reafirmare a solidarității României cu Statul Israel și a respingerii ferme a oricărei forme de violență împotriva civililor. Terorismul nu poate fi niciodată justificat și nu ar trebui să aibă loc într-o lume care aspiră la pace și stabilitate.

Solidaritatea demonstrată de România nu este doar declarativă – ea se traduce prin acțiuni clare, responsabile și constante, ce au putut fi remarcate pe teren. Dincolo de solidaritate, un alt cuvânt care caracterizează relațiile româno-israeliene este continuitate. Continuitate în menținerea neîntreruptă a relațiilor bilaterale, în pofida adversităților și a provocărilor geopolitice majore. Continuitate în sprijinul neîntrerupt pentru dreptul la auto-apărare al Statului Israel și pentru dreptul la securitate al cetățenilor israelieni. Continuitate în demersurile neîntrerupte ale oficialilor români în sprijinul eliberării ostaticilor răpiți în urma atacurilor odioase și fără precedent ale Hamas din 7 octombrie 2023.

Această poziționare a noastră este o constantă în politica noastră externă. Parcursul nostru european este unul asumat, iar faptul că împărtășim același set de valori democratice cu Israelul, o democrație vibrantă, nu face decât să întărească legătura dintre societățile noastre. Totodată, Guvernul României rămâne ferm angajat în lupta împotriva antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și a discursului instigator la ură, flageluri care erodează fundamentul democratic al societății noastre. Iar parteneriatul cu Federația Comunităților Evreiești din România –

Cultul Mozaic este crucial în aceste eforturi. Doresc să salut contribuția domnului deputat Silviu Vexler, care a căutat să sprijine în mod constant instituțiile statului român în demersurile de combatere a antisemitismului în societatea românească, inclusiv prin educarea tinerelor generații cu privire la momentele tragice de la jumătatea secolului trecut, dar și cu privire la istoria evreilor.

Această cooperare este cu atât mai importantă astăzi, într-un context de tensiuni politice care marchează viața noastră publică. Este important să facem cu toții un efort de dialog și înțelegere reciprocă, dincolo de diferențele și opțiunile și viziunile despre viitorul țării, care punctual ne despart uneori.

Insatisfacțiile și nemulțumirile cetățenilor față de un aspect sau altul al vieții publice sau economice nu trebuie sub niciun motiv transformate și distilate în ură rasială,                                                                 în antisemitism și xenofobie, în ură și discurs bazat pe ură. Avem cu toții datoria să oferim națiunii exemplul unui comportament decent, echilibrat și deschis spre dialog și conciliere. Adevăratele democrații își păstrează civilitatea, echilibrul și de ce nu, eleganța, indiferent de temperatura pasiunilor și polemicilor politice. Există suficiente cuvinte politicoase în limba română prin care să ne putem exprima dezacordurile, criticile, chiar și atacurile politice. Cu condiția intrinsecă de a stăpâni limba română și de a o respecta în exprimarea noastră publică.

Prin implicarea Federației Comunităților Evreiești din România, evreii din țara noastră sunt un simbol al continuității și al rezilienței, iar numeroșii cetățeni israelieni de origine română reprezintă o punte vie între națiunile noastre.

Numeroși oameni de știință, cultură și artă care au marcat Istoria României sunt evrei și au contribuit la zestrea patrimoniului de valori naționale, nu puține dintre ele considerate elemente de patrimoniu universal.

Această legătură-construită de oameni, pe memorie și pe încredere- este cel mai prețios capital de prietenie pe care îl putem transmite generațiilor viitoare.

Doamnelor și domnilor,

Statul Israel este unul dintre cei mai importanți parteneri politici și economici ai României din regiunea extinsă a Orientului Mijlociu. Parteneriatul România – Israel are, de asemenea, și o dimensiune profund strategică. Cooperăm în domenii importante ce țin de siguranța cetățenilor și a  regiunii, securitate și apărare, economie, domenii esențiale pentru viitorul nostru comun.

Avem datoria de a duce mai departe această colaborare prin acțiuni concrete, prin proiecte bilaterale cu impact real și printr-un angajament constat pentru stabilitate și cooperare.

Ne angajăm să valorificăm pe deplin întreg potențialul cooperării noastre, într-un context internațional marcat de provocări multiple.

În încheiere, doresc să vă asigur de întreaga deschidere a Guvernului României pentru a duce această relație la un nou nivel de cooperare și solidaritate. Vă mulțumesc!