La data de 18 octombrie 2022, ministrul Justiţei, Cătălin Predoiu, a avut o întrevedere cu procurorul-şef european, Laura Codruţa Kovesi. Oficialul european a mulţumit pentru măsurile deja luate în vederea susţinerii EPPO în România şi, în special, pentru asigurarea unui sediu adecvat. Cei doi oficiali au agreat necesitatea lansării, în viitorul apropiat, a unei noi proceduri de recrutare a procurorilor europeni delegaţi, având în vedere că încă 9 posturi din schema naţională sunt vacante. Procurorul-şef european a apreciat menţinerea statu quo-ului legislativ care reglementează poliţia judiciară pusă la dispoziţia EPPO.
În cadrul întâlnirii, au fost abordate şi aspecte privind posibila modificare a Regulamentului 1939/2017, de înfiinţare a EPPO, stadiul legii de transpunere a Directivei 1937/2019 privind avertizorii de integritate şi modificarea normelor naţionale care transpun complet Directiva 1371/2017 privind protecţia intereselor financiare ale UE.
„Am susţinut şi vom susţine în continuare Parchetul European şi vom face toate demersurile necesare bunei funcţionări a acestuia la nivel naţional. În acelaşi timp, vom susţine toate iniţiativele Comisiei Europene şi ale Consiliului UE, prin care se urmăreşte consolidarea acestei instituţii şi extinderea competenţelor, inclusiv în ceea ce priveşte nerespectarea sancţiunilor UE”, a declarat ministrul Justiţiei.