Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, și însărcinatul cu afaceri al Statelor Unite ale Americii la București, David Muniz, au avut astăzi, 21.01.2022, la sediul Ministerului Justiției, o întrevedere ce a vizat dezbaterea unor subiecte de interes din domeniul cooperării judiciare în materie civilă și penală.

Cei doi oficiali au subliniat buna relație de colaborare dintre cele două state, aplicarea principiului cooperării loiale reflectându-se în principalele domenii subscrise cooperării judiciare (extrădare, asistență judiciară internațională în materie civilă și penală).

Discuțiile s-au centrat, de asemenea, pe sublinierea importanței vitale a statului de drept, atât din perspectiva climatului de investiții din România, cât și din perspectiva unei guvernări eficiente.

Cu această ocazie, au fost dezbătute și prioritățile României privind reforma sistemului judiciar.