În data de 9 septembrie 2024, a avut loc, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, întrevederea domnului Cătălin Predoiu, viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Interne, cu ES domnul José Antonio Hernández Pérez- Solórzano, ambasador al Regatului Spaniei în România.
În cadrul discuțiilor, au fost evidențiate bunele relații de cooperare derulate sub umbrela Parteneriatului Strategic dintre cele două țări, consistența dialogului bilateral, precum și cooperarea eficientă între ministerele de Interne.
Afacerile interne ocupă un loc aparte în ansamblul cooperării, complexitatea legăturilor în acest domeniu fiind dată de prezența pe teritoriul spaniol a celei de-a doua – din punct de vedere numeric – comunități românești de peste hotare.
Combaterea criminalității organizate, în special a traficului de persoane și a traficului de droguri, reprezintă o prioritate la nivelul structurilor de resort din cele două țări. În acest sens, au fost stabilite modalități concrete de colaborare, rezultatele activităților de cooperare operativă fiind unele foarte bune.
Cei doi interlocutori au evidențiat importanța continuării demersurilor pentru încheierea unui nou instrument juridic ce ar urma să reglementeze colaborarea în domeniul combaterii traficului de persoane.
Stadiul principalelor dosare europene a fost un alt subiect pe agenda discuțiilor, iar interlocutorii au evidențiat că noile piese de legislație europeană, în special cele care sunt parte din Pactul privind migrația și azilul, sau implementarea noilor sisteme europene de informații sunt în centrul preocupărilor la nivelul ministerelor de resort din ambele țări.
Ridicarea controalelor la frontierele interne terestre rămâne cel mai important obiectiv al României pentru următoarea perioadă. Regatul Spaniei a fost în mod constant un susținător al acestui dosar, iar implicarea activă a autorităților din această țară a avut ca rezultat adoptarea, pe perioada exercitării de către Spania a președinției Consiliului Uniunii Europene, a Deciziei de ridicare a controalelor la frontierele aeriene și maritime pentru România și Bulgaria.
România se pregătește pentru cea de-a doua etapă – aderarea cu frontierele terestre – și, în acest sens, cooperarea cu partenerii internaționali este esențială. Sunt implementate cu succes măsuri la toate frontierele României, există o cooperare foarte bună cu toate statele vecine, iar cifrele privind migrația ilegală sunt aproape de zero.
Ambasadorul spaniol a exprimat speranța pentru finalizarea, cât mai curând posibil, a dosarului Schengen și a comunicat că una dintre prioritățile autorităților de la Madrid este reprezentată de continuarea sprijinului pentru atingerea acestui obiectiv.