Dacă priveşti la pofta cu care se atacă la noi UE în aceste zile, la ţâfna de prost gust atât de bine ilustrată ieri de “Veorica”, nouă “stea” a PSD, în disonanţă cu spiritul european din care s-a construit UE, stridența de provincial complexat, care ar putea trece drept “patrrrriotism” doar din cauza ignoranţei despre mersul lucrurilor şi despre cum se fac lucrurile la Bruxelles ca să-i fie bine ţării pe care o reprezinţi, la îmbulzeala cu care unii tineri politicieni de pe la noi se reped să arunce pe masă anti-naționalul cuvânt “Roexit”, îmi dau seama că am uitat atât de repede vremurile în care stăteam la gardul UE şi priveam cu jind peste el la vecinii noştri maghiari sau la alţi europeni intraţi deja în Uniune în 2003, am uitat că ne plângeam cum că “nu ne vin investitorii” pentru că suntem “dincoace de gard”, în afara UE.
Între timp, gardul s-a mutat şi suntem în UE, trăim mai bine şi puţin mai civilizat, iar acum unii se chinuie să mute gardul îndărăt, pe diverse motive, unele închipuite, altele reale, dar nici unul care să justifice aşa o greşeală de proporţii catastrofice. Desigur, nu lipsesc din peisaj interesaţii, cei seduşi de dughinismul estic sau “stimulaţi” de statul sponsor al acestuia. Obscurantismul politic local s-a deghizat mai nou în naţionalism şi anti-europenism, se declamă independent şi ignora Tratatele semnate.
Cei care azi “râgâie politic” din toţi rărunchii “jos UE, sus Ro”, nu fac decât să tragă țara în mlaştina postcomunistă din care cu greu a fost extrasă la un ceas de noroc istoric. Mă gândesc la cei mai tineri, cei care, din cauza vârstei, nu au apucat să înţeleagă deplin ce însemna comunismul sau chiar post-comunismul în afara UE: nu daţi cu piciorul locului european al României, pentru care au visat generaţiile de paşoptişti, la care multă vreme nici măcar n-a cutezat să viseze generaţia mea!
Sunt multe motive de nemulţumire în UE, sunt multe lucruri de reparat, dar e mai rău fără UE, noi, cei care am trăit şi ceaușismul degradant al anilor 1980 şi impostura democratică a bâtelor feseniste a anilor 1990 şi dezmăţul greţos al corupţiei şi mitocăniei “nouveau riche” din anii 2000, putem spune, cred, că nu e cazul să ne aruncăm în gol, nu suntem pregătiţi pentru aşa ceva, nu avem paraşuta şi nici plasa de siguranţă. Noi nu suntem UK, prieteni! Nu avem încă poziţia, tradiţia, relaţiile globale, prestigiul, instituţiile, profesiile, justiţia şi banii UK ca să ne permitem un “exit”. Şi oricum, e greu şi pentru ei, doar priviţi scena britanică în aceste zile! Dar pentru noi, “Roexit” ar putea însemna sfârşitul ca stat naţional unitar. Fie numai şi pentru că în UE şi NATO sunt garantate graniţele naţionale, repet, naţionale, ar trebui să ne înşurubăm şi mai tare în aceste organizaţii.
