Dezbaterea de la Comisia LIBE a reconfirmat falia românească pe tema Justiției. Iar discuțiile au ratat în cele din urmă esențialul: ce e de făcut pentru ca această falie să dispară? Cum facem să ajungem cât de cât la un consens național pe aceste trei teme care nu sunt deloc în contradicție în teorie: drepturi și libertăți, anti-corupție, justiție?
Problema dezbaterii LIBE este că nu a fost dezbatere, ci un nou episod din concursul național ”Cine acuză mai tare pe celalalt, cine ascultă mai puțin pe celălalt”?
Teoria și bunul simț spun că o dezbatere în scopul găsirii unor soluții presupune inventarierea tuturor problemelor invocate, false sau reale, apoi dialogul pe bază de argumente până când se inventariază soluțiile.
Spiritul nostru latin de a lua lucrurile en gros, cu multă culoare, musai la o temperatură cât mai ridicată și în orice caz mai mereu politizat, ne impiedică să dobândim metoda, rigoarea și necesara (aparenta) detașare de tip anglo-saxon, ceea ce transformă mai toate dezbaterile într-un adevărat razboi care adâncește dilemele, controversele, dezacordurile și, in orice caz, îl lasă pe fiecare cu adevărul lui și problemele fără soluții. Așa a fost și la dezbaterea LIBE de acum două zile. Nu vreau să spun prin aceasta că nu s-au spus acolo adevăruri, unele grave, care au scos pe bună dreptate românii în stradă. Dar repetând ceea ce știm, nu rezolvăm nimic.
O altă scădere a dezbaterii a fost aceea că s-a îndreptat prea puțin spre viitor și soluțiile pe care dorim să le aplicăm acestuia.
Nu vreau să intru și eu în exact aceeași capcană a lamentării fără soluții și o să trec schematic (potrivit cu locul formulării acestor gânduri) la câteva căi pe care le văd demne de urmat.
1. Europarlamentarii români ar putea iniția un demers transpartinic al unui acord politic, eventual ”nășit” de PPE și PSE pentru afirmarea intangibilității drepturilor și libertăților, continuarea reformelor din justiție, dar și a luptei anticorupție. Un astfel de acord ar putea prevedea principiile care să vizeze continuarea acestor reforme, zonele în care sunt necesare ajustări (de ex.deciziile CCR și Directiva UE privind libertățile și garanțiile procesuale incluse în Codul Penal și Codul de Procedură Penală), precum și zonele intangibile din aceasta legislație. Sau măsurile necesare pentru eficientizarea Inspecției Judiciare și responsabilizarea magistraților.
2. Până când nu vom accepta că, în ciuda părerilor diferite, uneori pe teme importante, establishmentul politic și intelighenția românească sunt pentru apartenența la UE și euroatlanticism în general, nu vom putea lega necesarele punți între taberele interne pentru a promova interesul românesc în exterior, în primul rând în UE.
3. Ministrul Justiției ar trebui să facă un amplu demers de comunicare în cadrul PSD și ALDE pentru a explica originea, natura, funcțiile și efectele Mecanismului de Cooperare și Verificare adoptat de Comisia Europeană prin Decizia din 13 decembrie 2006, în ajunul intrării României în Uniunea Europeană.
4. Același ministru ar trebui să bată drumul Bruxelles-ului pentru a explica stadiul reformelor, dar și necesarele ajustări într-un astfel de proiect complex. Aceste ajustări au fost de la bun început anticipate, având în vedere sus-zisa complexitate, dar foarte mult întârziate, din păcate.
5. CSM să clarifice imparțial orice posibilă încălcare a deontologiei profesionale a magistraților, orice practică sau uzanță procedurală care ar putea conduce la o încălcare a drepturilor procesuale și libertăților celor anchetați sau judecați. Lipsa unor astfel de clarificări, într-un sens sau altul, în funcție de situația concretă, subminează încrederea în sistem.
6. Toti stakeholderii (Ministerul Justiției, CSM, Ministerul Public, DNA) acestui proces ar putea avea – prin liderii lor – întâlniri informale periodice, nu numai cu ONG-uri și jurnaliști prieteni, dar și cu media care critică sau e chiar ostilă, pentru că, de multe ori, ostilitățile și rezistența apar din confuzie, lipsă de informare, lipsă de comunicare.
Mă opresc aici, nu am pretenția ca cele de mai sus reprezintă soluții exhaustive, ci doar ceva ce ar putea fi un bun început, sau, cum spunea un personaj celebru dintr-o peliculă celebră, începutul unei frumoase prietenii. Benefice și libertății, și justiției.
