Am comunicat, ieri, transparent, despre informarea partenerilor externi în legătură cu punerea în dezbatere publică a legilor justiției. Față de cele 2-3 comentarii făcute în linia “Predoiu a dat raportul străinilor”, citat aproximativ din media, cred că ar fi binevenite unele precizări, dat fiind că tema relației cu partenerii externi este una importantă, cel puțin în opinia subsemnatului. În speță, e vorba despre scrisori transmise oficial cu antetul Ministerului Justiției prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, respectiv Reprezentanța României la Bruxelles, care conțin informații publice aflate practic pe site-ul Ministerului Justiției.
Este, în primul rând, vorba de un gest de curtoazie față de parteneri care au sprijinit consistent, inclusiv financiar, dar și politic, instituțional și cu expertiză, reforma justiției și, în general, sistemul judiciar din România în ultimii 10-15 ani. În al doilea rând, este un gest care decurge natural din însăși esența raporturilor noastre juridice stipulate prin tratate, care își au baza în texte constituționale. În limbaj colocvial, face parte din “fișa postului” și sunt obligații de serviciu.
Însă, cred că merită să mergem mai departe cu discuția. Aceste tipuri de comunicări, normale în practica internațională, sunt receptate uneori critic local în cheia “ploconismului”, “obedienței”, ascultării de “străini”, cum este și cea de față.
Interesant este că, în realitate, situația este tocmai pe dos. A face o comunicare de curtoazie și care decurge din natura juridică a unor parteneriate este un act firesc, nu înseamnă nici obediență și nici “executarea” unor instrucțiuni, ci un dialog între egali, exersat natural și fără complexe de inferioritate, care nu implică abandonarea unor opțiuni, soluții sau opinii, ci dimpotrivă, este un act prin care comunici: am procedat la cutare lucru, vă rog să fiți informați, luați aminte, aceasta este viziunea instituției despre un subiect sau altul de interes comun.
Pe de altă parte, abordarea unor parteneri, în cheia “străini”, “colonialiști” etc., denotă, pe lângă o lipsă de maniere diplomatice, și o gândire obtuză, care pleacă exact de la complexele de care sunt acuzați cei care se comportă firesc. Pe scurt, indicatorul unei poziții verticale și lipsite de complexe este exact comunicarea naturală și fără rețineri față de parteneri, în timp ce lipsa comunicării sau chiar fronda fără argumente (cum am văzut la guvernele precedente față de parteneri) este turnesolul care indică prezența unor complexe de inferioritate și incapacitate de a duce de la egal la egal o discuție și o cooperare între parteneri egali.
În opinia mea, cine comunică față în față cu partenerii face bine și își reprezintă interesele, cine se ascunde dupa ușă, strigând de acolo că este independent, face rău pentru că își abandonează de fapt interesele. QED.
Celor de bună credință, salut!