Comunităţile şi cetăţenii noştri trăiesc, începând de joi, mai periculos. În urma unei legi susţinute de Tudorel Toader, mii de deţinuţi, între care tâlhari, violatori sau criminali, sunt liberi să se amestece pe străzi printre femei, copii şi bătrâni. Pornită (poate!) dintr-o intenţie bună, incompetenţa cu care ministrul Toader a gestionat aplicarea ei, a transformat legea într-o ameninţare certă la siguranţa publică.
1. Legea nu a avut studiu de impact. Nici Administraţia Penitenciarelor şi nici Ministerul Justiţiei, care o tutelează, nu au făcut calcule şi simulări de aplicare a legii. Nimeni nu a ştiut câţi infractori periculoşi vor fi liberi. Primul care trebuia să ştie e ministrul Toader. Primul care ne-a anunţat că habar nu are câţi vor ieşi, e acelaşi ministru Toader. Candoarea mărturisirii i-a îmbrăcat neglijenţa, care i-a fost depăşită doar de incompetenţă. Lucrul este însa mai grav. Nu e vorba de un calcul greşit. Pur şi simplu n-au calculat. Au mers pe bănuieli, bâjbâieli sau ghiceli. O recunoaşte chiar Toader. Această vraişte din conducerea Ministerului Justiţiei nu e o surpriză. În aroganţa sa, Toader a debutat ca ministru trimiţându-i acasă pe cei mai experimentaţi specialişti din minister. De ce? Pentru că unii dintre ei au avut curajul să-i atragă atenţia asupra unor greşeli. Cu laşitate, şi-a motivat gestul invocând locuinţele de serviciu pe care unii dintre ei le ocupau (legal şi moral). Iată însă, unde conduce acest stil dictatorial: la greşeli incalculabile făcute de Minister. Tipic pentru orice şef care nu suportă subalterni strălucitori: dă cu oiştea-n gard! Pe spinarea şi costul cetăţenilor.
2. Metodologia operaţiunilor de punere în libertate a fost haotică şi, după toate datele, nu s-a aplicat în fapt. Fiecare şef de penitenciar a făcut cum l-a tăiat capul. După care schimba sms-uri disperate cu ministrul, când constata îngrozit efectele. Articolul VII din Legea 169/2017 prevedea ca fiecare să fie judecat în instanţă, iar “colegiile de conducere ale fiecărei instanţe vor lua măsuri de suplimentare temporară a completurilor de judecată, astfel încât propunerile de liberare condiţionată, formulate ca urmare a intrării în vigoare a prezentei legi, să nu determine creşterea termenelor în care vor fi soluţionate”.
Aşa s-au desfăşurat lucrurile? Din declaraţiile publice ale unor angajaţi ai ANP, rezultă că, în absenţa unui leadership al Ministerului Justiţiei, penitenciarele au procedat necorelat şi incoerent, posibil fără respectarea legii.
3. Legea în sine e de o indulgenţă excesivă, vecină cu lejeritatea. La graţiere şi liberarea condiţionată, recidiva în perioada de încercare atrage şi ispăşirea restului de pedeapsă neexecutată. Ceea ce nu este valabil şi în cazul recursului în compensare. Toader să trăiască!
4. Legea a ignorat incapacitatea Serviciului de probaţiune de a gestiona fenomenul, din lipsă de personal. La vremea construcţiei bugetului, în ianuarie 2017, am propus conducerii PNL, în Comisia de Unificare, susţinerea suplimentării bugetului pentru 500 de posturi în Probaţiune. Prin vocea preşedintelui interimar de la acea dată, Raluca Turcan, PNL a cerut PSD pregătirea Probaţiunii, tocmai pentru aplicarea preconizatelor graţieri. Respins! Pe costul cetăţenilor.
Dincolo de aceste aspecte tehnice, reies câteva lucruri grave în legătură cu Ministerul Justiţiei şi e momentul să le spunem răspicat, pentru că deja vorbim de un fenomen. Sistemul judiciar nu are leadership! Ministerul Justiţiei nu are leadership! Pentru că ministrul nu este un lider. Apreciat profesor, bun orator, distins judecător constituţional, Tudorel Toader nu este, din păcate, şi un ministru lider de sistem. În propria echipă a debutat înlăturându-i pe cei mai buni, cum spuneam. Un lider bun nu înlătură valorile. Numai liderii slabi, egolatri sau complexaţi înlătură valorile, care pot fi sau nu oameni simpatici, e irelevant.
În sistemul judiciar, în loc să fie mediatorul şi pacificatorul sistemului, l-a instigat, întărâtat, tulburat. În mai puţin de un an, Toader a isterizat pe probleme profesionale unul dintre cele mai delicate sisteme, tratând cu aroganţă CSM-ul, ca şi Parlamentul dealtfel, şi cu agresivitate şi procese de intenţii Ministerul Public, în special DNA. Honni soit qui mal y pense, M. le Ministre! Este regretabil acest lucru, pentru că unele dintre ideile de reformă enunţate nu sunt greşite, dar atitudinea şi metoda ministrului Toader compromit demersul administrativ. Un scurt bilanţ de etapă arată destul de rău, un sistem pe care nu ştie să-l abordeze şi să-l gestioneze a devenit neguvernabil, multe lucruri amânate, bâjbâite sau pur şi simplu greşite.
Lipsa de îndemânare ministerială este evidentă. Mai gravă este atitudinea de aroganţă unită cu iresponsabilitatea, pentru că orice se poate deprinde, cu atitudinea potrivită. Egoul ministrului bate erudiţia sa. Acum, Toader poate fi un strălucit consilier de ministru sau de prim-ministru. Dar nu poate fi ministru, dupa cum a demonstrat şi i-a şi spus-o, la un moment dat, chiar de la obraz, preşedintele Iohannis. Iar faptul că Toader nu poate fi ministru este extrem de periculos!