Astăzi, 22.12.2022, marcăm 33 de ani de la redobândirea libertății și a demnității naționale, odată cu prăbușirea regimului dictatorial comunist, ca urmare a exprimării în stradă a voinței populare a românilor.

Jertfa celor care au pășit cu curaj și patriotism în fața represiunii nu va fi niciodată uitată și este legământul de sânge făcut de poporul român cu libertatea.

Jertfa celor căzuți pentru România liberă și democratică în Decembrie 1989 este momentul primordial al redevenirii României democratice, al drepturilor și libertăților tuturor și fiecăruia dintre români.

De aceea, păstrarea lor în memoria neamului nu este deajuns. Singura cale prin care această datorie este împlinită și cinstirea Eroilor desăvârșită este Adevărul.

Iar Justiția are această obligație care nu este numai legală, ci și morală în măsura supremă, de a restabili întreg Adevărul și a face deplină Dreptate Eroilor Revoluției, familiilor și urmașilor acestora.

De aceea, pe lângă omagiul pe care îl aduc, ca cetățean român, Eroilor din Decembrie 1989, îmi exprim speranța și dorința ca anul 2023 să aducă și mult așteptatele răspunsuri judiciare în Dosarele Revoluției.

Doar restabilirea completă a Adevărului și aplicarea legii tuturor responsabililor vor stinge datoria morală a Justiției față de victimele represiunii din zilele Revoluției și nu numai.

Fie ca 2023 să aducă această firească dezlegare, care, la rândul ei, va fi proba capacității Justiției de a servi legea și Constituția în orice cauză.