Doamnule Președinte al Parlamentului Republicii Moldova,
Doamnelor și Domnilor Președinți de Comisii parlamentare,
Distinși Parlamentari,
Domnule Ministru al Justiției,
Domnilor Consilieri de Stat,
Domnule Ambasador,
Domnule Consul,
Domnule Secretar de Stat,
Domnule Rector,
Stimați Studenți, dragi oaspeți și invitați,
Doresc să salut prezența la Iași a fraților și prietenilor noștri din Republica Moldova și să îi felicit pe cei care au avut inițiativa organizării acestei reuniuni căreia m-aș fi alăturat cu bucurie, dacă evenimente preconfirmate nu m-ar fi împiedicat să o fac, dar și cu speranța că voi fi alături de dumneavoastră la următoarea reuniune.
Un astfel de demers merită salutat și aplaudat, pentru că va contribui la întărirea relației de prietenie și colaborare dintre cele două țări surori, România și Republica Moldova, astăzi de o parte și de alta a graniței Uniunii Europene, mâine împreună în cadrul acestei Uniuni.
Doamnelor și domnilor,
Cunoaștem cu toții contextul deosebit de dificil la nivel european şi internațional. După o pandemie care a paralizat societăți întregi, fluxuri economice bine puse la punct, libertatea de mișcare şi de comerț, care a îngreunat activitatea sistemelor judiciare, suntem acum în fața unor provocări şi mai mari cauzate de conflictul militar din Ucraina, generat de invazia trupelor ruse, derulat în imediata apropiere a României şi Republicii Moldova, care tulbură echilibre geopolitice și afectează grav viața cetățenilor, drepturile și libertăților lor.
Aceste dificultăți nu trebuie să împiedice însă eforturile noastre de cooperare în toate domeniile în care el este angajat, inclusiv în domeniul Justiției și consolidării drepturilor și libertăților cetățenilor, al aplicării regulii de drept.
Pentru Ministerul Justiției din România, alături de reformele pe care le promovăm în România, sprijinirea reformelor de profil din Republica Moldova rămâne un obiectiv de primă importanță.
Încă din anul 2010, a fost inițiată dezvoltarea colaborării cu Ministerul Justiției din Republica Moldova, prin semnarea unui prim Acord privind cooperarea între cele două Ministere, precum și a unui Plan de Acțiuni Comune.
Un nou instrument de cooperare este Planul bilateral de acțiuni, care a fost semnat la Chișinău, în data de 11 februarie 2022, pentru perioada 2022-2024, cu ocazia ședinței comune a celor două Guverne.
La începutul lunii aprilie, România a organizat, la Berlin, alături de Franța şi Germania, Conferința internațională de sprijin pentru Republica Moldova, conducând, prin Ministerul Justiției, alături de Marea Britanie, discuțiile grupului tematic privind combaterea corupției.
Republica Moldova a prezentat la reuniune prioritățile-cheie ale actualei guvernări de la Chișinău: combaterea corupției și îmbunătățirea situației din sistemul de Justiție.
Aceste priorități pot fi realizate cu succes inclusiv prin menținerea unui dialog constant între instituțiile implicate în buna administrare a Justiției şi în organizarea sistemului judiciar din țările noastre, iar realizarea lor poate permite Republicii Moldova să consolideze statul de drept şi să aibă un sistem juridic mai eficient, în cadrul unui parcurs european.
Și la conferința de la Berlin din aprilie, Ministerul român al Justiției a încurajat statele şi organizațiile internaționale să sprijine eforturile autorităților din Republica Moldova în domeniul prevenirii şi combaterii corupției, subliniind relația tradițională de cooperare în domeniul Justiției dintre România şi Republica Moldova şi necesitatea de coordonare a eforturilor de asistență.
Am dezvoltat împreună şi alte formate de cooperare, precum Forumul România-Republica Moldova în domeniul Justiției, şi am oferit asistență tehnică în domeniul prevenirii și combaterii corupției și al recuperării creanțelor provenite din infracțiuni, fie prin participarea în cadrul unor proiecte, fie prin organizarea şi participarea în cadrul unor vizite de lucru.
Avem în vedere intensificarea cooperării interministeriale, dar și a cooperării judiciare, inclusiv din perspectiva agențiilor de identificare a activelor provenite din infracțiuni. Cetățenilor trebuie să li se restituie bunurile și valorile de care au fost deposedați prin comiterea de infracțiuni.
Ministerul Justiției din România este pregătit să coopereze cu ministerul omolog din Republica Moldova, pentru a oferi sprijin în aplicarea reformelor ce țin de Justiție, statul de drept și lupta împotriva corupției.
Un domeniu cheie al acestei relații este cel al cooperării judiciare internaționale. Sperăm că propunerile Ministerului Justiției de a moderniza cadrul juridic al acestei cooperări, prin încheierea unui tratat comprehensiv privind extrădările, vor primi un răspuns favorabil și se vor materializa cât mai curând. Este important să conjugăm eforturile noastre în combaterea criminalității internaționale de orice fel, inclusiv trafic de persoane, crimă organizată și corupție, și să facem efectivă aplicarea legii și a hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele de judecată din ambele state.
O Justiție dreaptă și eficientă va contribui, deopotrivă, la respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor, la protejarea proprietății lor, la prosperitatea acestora, la democratizarea societăților noastre, dar și la întărirea prieteniei și cooperării dintre cele două state surori.
Vă mulțumesc pentru invitație, pentru ocazia de a mă adresa dumneavoastră și închei reiterând faptul că îmi doresc să repetăm acest tip de cooperare, o cooperare organizată prin eforturile celor două Parlamente, ale colegilor noștri care sunt la Iași și pe care îi felicit. Sper într-o proximă reuniune la care să particip alături de dumneavoastră.
Vă mulțumesc!