Bună ziua tuturor!
Stimați colegi,
Stimați invitați,
Eu sunt cel foarte onorat să particip astăzi la acest eveniment extrem de notabil. Nu numai pentru Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI), ci și pentru Ministerul Afacerilor Interne, în general, pentru publicul din România, pentru că inaugurarea unui nou punct de lucru, în condițiile pe care le vedeți, extrem de moderne, pe lângă importanța în sine și facilitățile pe care le prezintă pentru cei care apelează la serviciile IGI, reprezintă sau prezintă o serie de semnificații pe care aș vrea să subliniez, pe scurt:
Inspectoratul General pentru Imigrări desfășoară o activitate extrem de importantă în contextul exercitării dreptului de ședere de către resortisanții străini și din perspectiva asigurării nu numai a drepturilor acestora, ci și a nevoilor de securitate pe care România și cetățenii săi, în mod firesc, le au.
Pe de altă parte, știm cu toții, activitatea economică în țara noastră a progresat constant în ultimii 10-20 de ani. Nevoile industriilor pentru forța de muncă au crescut și, în mod firesc, a crescut și numărul de cetățeni străini care au aplicat pentru vize de ședere, permise de muncă și, inevitabil, au intrat în interacțiune instituțională cu Inspectoratul General pentru Imigrări.
Aș vrea să dau ca exemplu anul 2016, în care se acordau în jur de 5.000 de permise de ședere. Dacă nu greșesc, suntem azi la o cifră de 100.000. Și tendința este, firesc, de creștere și este absolut normal ca Ministerul Afacerilor Interne să răspundă prin eficientizarea serviciilor sale, acestei comenzi sociale și economice.
Sigur, sunt și alți cetățeni străini care vin pentru alte scopuri în țara noastră, pentru ședere pe termen mediu, scurt și lung, pentru studii sau, pur și simplu, pentru a călători și a staționa în țara noastră o perioadă mai îndelungată. Dar principalul segment îl reprezintă cei care doresc să-și găsească un loc de muncă, să desfășoare o carieră.
Acest lucru este și în avantajul companiilor românești, în avantajul economiei naționale. În același timp, la fel de important pentru noi este să păstrăm nivelul ridicat de securitate și de siguranță publică, iar IGI este o componentă importantă a acestei siguranțe și securități publice. Nu vom abdica de la aceste standarde. România este o țară sigură și va rămâne o țară sigură pentru cetățenii săi, ca și pentru cetățenii străini care accesează teritoriul național, pentru șederea pe acest teritoriu o perioadă mai îndelungată.
Cu atât mai importantă este această funcție pe care o desfășoară IGI și în contextul actual și de perspectivă imediată, cel puțin pe termen mediu, de creștere a presiunii migraționiste, de creștere a nevoii de a organiza transferul de cetățeni de pe un teritoriu pe altul, în condiții de deplină siguranță, astfel încât să putem să păstrăm intacte drepturile cetățenilor români și ordinea publică.
Ceea ce vedeți astăzi, aici, este rodul muncii colegilor noștri în cooperare cu Organizația Internațională pentru Migrație. Aș dori să le mulțumesc și lor, colegilor de la IGI, conducerii IGI, care a accelerat darea în funcțiune a acestui punct de lucru, dar și Organizației Internaționale pentru Migrație, care a sprijinit acest proiect al serviciilor Ministerului Afacerilor Interne, astfel încât operațiuni care se pot desfășura într-un mod digital, la distanță, online să fie organizate în acest fel și să putem să facem disponibil personalul către alte activități, care necesită prezența oamenilor, fizic, în teren.
E valabil și pentru alte arme unde trebuie să schimbăm un pic concepția. Văd aici prezentă Jandarmeria. Am avut discuții pe această temă, au fost documente elaborate, au fost documente aprobate. Ne îndreptăm către astfel de abordare, în care ceea ce se poate organiza digital trebuie organizat digital, cât mai mult personal, cât mai mulți polițiști, polițiști de frontieră, jandarmi în stradă, alături de cetățeni.
În ceea ce privește munca de birou, cât mai multe astfel de operațiuni organizate înainte de a se ajunge la ghișeu, ceea ce se întâmplă și în acest punct de lucru care prezintă avantajul ca o parte din operațiuni pot fi desfășurate digital, online, înainte ca cetățeanul să ajungă în fața ghișeului, vorbim și de cetățeni străini, evident.
În fine, mai există o semnificație pe care o găsesc în acest eveniment – respectul față de angajați, față de colegii noștri care lucrează în cu totul alte condiții astăzi, față de ce se întâmpla în vechiul punct de lucru, unde înțeleg că funcționau doar 12 ghișee. Aici avem 30 de ghișee. Condițiile erau cu totul și cu totul altele, improprii aproape și uneori dădeau naștere la tot felul de incidente neplăcute. S-au mai și întâmplat în trecut. Avem de-a face cu un punct de lucru organizat la nivel, la standard european, civilizat, curat, aerisit, spațios, în care performanța să fie facilitată, performanța celui care operează acest sistem, performanța colegilor noștri. În același timp, un semn de respect pentru cei care apelează la serviciile noastre.
În sfârșit, poate că cea mai importantă semnificație e aceea banală, am putea spune, că se poate. E o demonstrație că se poate atunci când există preocupare, există concentrare, există eforturi, resurse, ambiție, se pot realiza lucruri precum cel pe care îl vedeți astăzi în fața dumneavoastră. Mă bucur foarte mult că sunt parte la un astfel de eveniment. Mă bucur pentru colegii noștri, mă bucur pentru toți cei care vor apela la aceste servicii și să fie într-un ceas bun și la cât mai multe astfel de evenimente.
Încă o dată vă felicit și vă dau exemplu celorlalte structuri. Și la dânșii am dat, când am avut ocazia, exemplul altor structuri. Îmi doresc să se creeze o emulație în Ministerul Afacerilor Interne, în structurile sale, o competiție în sensul bun al cuvântului între structurile sale, cine e cel mai bun săptămâna aceasta, luna aceasta, anul acesta, anul viitor. Cetățeanul nu are decât de câștigat din această competiție.
Știu, în același timp, că ne desfășurăm activitatea în condiții destul de complicate. Am amintit de resursa umană, de penuria de resurse umane, deficitul de personal. Ministerul Afacerilor Interne a pierdut în ultimii ani zeci de mii de membri, cadre active, cadre experimentate, cadre care au dobândit o experiență deosebită și care au urmat calea retragerii la pensie, invitați aproape de către legi care nu au fost bine gândite.
Din păcate, aceste legi sunt în continuare în vigoare, au mai apărut și altele între timp, ceea ce face să ne confruntăm cu această lipsă de personal. Știu, în același timp, că nu beneficiem de toate dotările logistice necesare, că statutul cadrelor în Ministerul Afacerilor Interne nu este la momentul acesta la nivelul pe care importanța muncii și complexitatea ei o reclamă și nu e vorba doar de salarizare aici, vorbim și de protecție juridică și de multe alte aspecte. Vreau să vă spun că îmi sunt cunoscute aceste lucruri, nu le trec cu vederea și, în contextul dat, voi încerca, alături de colegii din conducerea ministerului, de colegii care conduc armele, să promovăm acest statut sub toate aspectele sale și să facem lumea să înțeleagă cât de important este acest minister și cât de importante sunt structurile sale, inclusiv IGI, aici de față. Orice defecțiune în zona de siguranță și ordine publică poate însemna catastrofă. Orice defecțiune. Orice fisură în aparatul de apărare și de aplicare a legii înseamnă cetățean expus, cetățean român, înseamnă patrie expusă. Și eu sper ca toată lumea să înțeleagă acest lucru.
Există priorități întotdeauna și trebuie să ținem cont de aceste priorități. Lucrurile se rezolvă în context de penurie pe rând și nu se pot rezolva paușal, comunistoid, toate odată. Există priorități, există ierarhii de nevoi, există urgențe, există grade diferite de importanță ale unor activități.
Ei bine, activitatea structurilor Ministerului Afacerilor Interne, cel puțin pe timp de pace, este cheie și pentru cetățean, și pentru comunități și pentru întreaga țară, pentru siguranța națională și ordinea publică. Acestea sunt premisele de la care vom pleca mai departe în munca noastră cu toții. Și mesajul meu nu este doar către colegii mei, parlamentari sau miniștri, prim-ministru, mesajul meu este și către societate, de a aprecia importanța și complexitatea muncii cadrelor Ministerului Afacerilor Interne și de a aprecia corect, în ansamblul său, nu judecând doar după 1, 2 sau 3 cazuri particulare, în care apar și nereușite, ci judecând după zecile de mii de situații, cazuri, evenimente, provocări, care se rezolvă așa cum trebuie, profesionist, respectând legea, având un rezultat palpabil.
Pe de altă parte, produsul muncii colegilor noștri uneori este insesizabil. Faptul că circulăm pe o stradă și ne desfășurăm activitatea în rutina zilei, fără evenimente, pare cumva un bun de la sine înțeles, un bun câștigat, ceva natural. Nu e chiar natural. Ca să te deplasezi în țara noastră din punctul A în punctul B în siguranță, liniște și să ajungi la destinație fără evenimente, presupune ca mii de oameni, din diverse structuri, diverse arme ale Ministerului Afacerilor Interne, să-și facă datoria.
Și asta este, în cvasitotalitatea cazurilor, situația. Asta este realitatea și aceasta trebuie apreciată atunci când evaluăm activitatea tuturor celor care lucrează în structurile Ministerului Afacerilor Interne. Este un minister care performează, este un minister care are resurse, are expertiză, are capacitate și asta se vede în faptul că viața noastră este una sigură. Asta este dominanta contextului securitar din România.
Evident că la aceasta contribuie și alte instituții partenere, cu care ministerul și armele sale lucrează zi de zi, și interne și externe.
Nu suntem azi doar la o simplă inaugurare a unui punct de lucru al Direcției pentru Imigrări a Municipiului București, respectiv Serviciul Imigrări Ilfov, ci acest eveniment, la o analiză atentă, arată, cred eu destul de evident, tot ceea ce am încercat să expun în cuvintele anterioare.
Vă invit și pe dumneavoastră să apreciați acest lucru, să-i felicităm cu gândul și cu inima pe colegii noștri, să le urăm mult succes și să îi invităm să nu se mulțumească doar cu atât și să meargă mai departe, și ei și ceilalți colegi din alte arme.
Mult succes în continuare! Vă mulțumesc!