Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a avut, astăzi, 12 decembrie 2022, o întâlnire de lucru cu Procurorul-Şef European, Laura Codruța Kövesi, la sediul EPPO de la Luxembourg.

În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au trecut în revistă agenda cooperării dintre cele două instituţii în cadrul competențelor lor legale.

Au fost discutate teme precum protecţia intereselor financiare ale UE, problema resurselor umane EPPO, extinderea competențelor EPPO la faptele de încălcare a sancţiunilor UE etc.

EPPO este o instituţie tânără, dar care are deja o activitate consistentă de combatere a criminalităţii, instituţie la formarea căreia România a avut un aport important, prin adoptarea legislaţiei necesare, alocarea unui număr important de procurori, sprijin logistic în România etc.
Acest sprijin şi bună cooperare trebuie să continue, pentru că protecţia intereselor financiare ale UE înseamnă şi protecţia intereselor financiare ale fiecărui stat membru, inclusiv România.
Extinderea competențelor EPPO la faptele de încălcare a sancţiunilor UE ar fi o măsură de consolidare prin mijloacele dreptului a poziţiei şi politicilor UE şi a statelor membre şi, pentru acest motiv, Ministerul Justiţiei sprijină o astfel de extindere.
Sunt convins că dialogul aplicat cu EPPO poate degaja idei şi soluţii inclusiv pentru eficientizarea cooperării dintre procurorii naţionali şi procurorii EPPO. Aceştia au, în fond, o luptă comună cu criminalitatea
, care afectează deopotrivă interesele UE şi interesele naţionale ale statelor membre. Vom încerca să stimulăm sinergia dintre procurori şi o cultură a muncii şi responsabilităţii care să consolideze activitatea parchetelor noastre de la toate nivelurile. Este responsabilitatea liderilor de la toate nivelurile Ministerului Public să crească emulaţia din unităţile de parchet, să ridice nivelul de profesionalism şi eficiență a parchetelor. E datoria lor faţă de cetăţeni şi de Constituţie.”, a declarat ministrul Justiţiei.