Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne (declarație de presă):
În urma cu nouă luni de zile am avut o primă întâlnire de lucru cu ministrul Karner, devenit între timp și prieten, nu numai coleg. O făceam atunci în calitate de ministru al unui stat candidat la integrarea în Spațiul Schengen. Astăzi am avut o ședință de lucru în calitate de ministru al unui stat membru Schengen cu frontierele aeriene și maritime.
România este stat membru Schengen. Mă bucur pentru cetățenii care vor beneficia de acest nou statut. Este un statut bine meritat de cetățenii români, binemeritat de România. Noi am muncit și am investit mult pentru această aderare la Spațiul Schengen. Am ridicat nivelul de protecție al frontierei. Am investit sute de milioane de euro în securitatea frontierelor.
De aceea, mă bucur că munca noastră din ultimele nouă luni de zile, alături de Comisia Europeană, de comisarul Johansson, de vicepreședintele Schinas, de fosta președinție spaniolă și de colegii miniștri din Consiliul JAI, a dat rezultate și iată-ne astăzi ajunși într-un moment important, în care putem auzi aceste anunțuri în Spațiul Schengen.
Este un moment de etapă pentru noi. Vrem și vom face acest drum împreună, până la capăt. Dar pentru asta trebuie să muncim cu toții și asta am discutat astăzi. Cum să muncim mai bine ca să facem acest drum până la capăt.
Progresele României în materie de combatere a migrației ilegale sunt recunoscute astăzi de toată lumea. Avem proiecte pilot cu toate țările vecine. Spre exemplu, pe frontiera cu Serbia, migrația ilegală este practic zero. Logica mea și a colegilor din Ministerul Afacerilor Interne este să ridicăm această performanță pe toate frontierele.
Vom suplimenta forțele Poliției de Frontieră și continua investițiile. Vom continua buna colaborare cu Austria și cu toate celelalte state membre și cu Comisia pentru îmbunătățirea cadrului pentru migrație și azil, dezvoltarea eforturilor pe dimensiunea externă a migrației și cooperarea polițienească bilaterală și multilaterală contra crimei transfrontaliere.
Deci, astăzi a fost nu o întâlnire festivă, ci una de lucru. A marcat și intrarea în Air Schengen, dar a fost o întâlnire de lucru și vom avea aceste întâlniri periodic.
Mulțumesc și eu domnului ministru pentru această cooperare și dialogul pe care îl avem permanent. Vă mulțumesc!
Jurnalist:
Acum că România a aderat la Air Schengen, cum arată situația legată de frontierele terestre? Este acesta următorul pas?
Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne:
România nu este primul stat care intră în Schengen etapizat, mai întâi cu o frontieră și apoi cu altele. Istoria Spațiului Schengen cuprinde mai multe exemple în care unele state au intrat pe rând cu frontierele. Dacă nu mă înșel, chiar și Austria e în această situație.
Până acum, istoria Schengen nu cuprinde niciun exemplu în care un stat să fi intrat doar cu o frontieră și să fi rămas fără celelalte frontiere intrate în Spațiul Schengen.
Deci, înainte de a vă răspunde noi la întrebarea dumneavoastră legitimă, vă răspunde istoria. Da, sigur, ca și celelalte state, vom face acest drum până la capăt. Pentru mine și colegii mei, marea întrebare anul trecut a fost nu când, ci ce anume trebuie să facem ca să se întâmple.
Și nu intenționez să schimb această metodă. În loc să ne întrebăm, subiectiv, când ar putea fi cel mai bun moment, ne concentrăm pe ceea ce trebuie să facem ca să-l obținem cât mai rapid.
Altfel, România are îndeplinite criteriile de 12 ani. Dar tratatele sunt clare, decizia e politică. Și politica e întotdeauna raportată la realitate. Și realitatea nu e întotdeauna foarte ușor de gestionat. Ce e important însă este că ne înțelegem bine și lucrăm bine cu ministerele noastre și vrem să lucrăm bine în continuare, pe toate temele pe care le avem, și cu Comisia Europeană și ceilalți colegi. Și cred că asta e cea mai sigură cale pentru ceea ce ați întrebat dumneavoastră.
(…)
Jurnalist:
Aș mai avea o întrebare tot legată de tema Schengen. Prima întrebare pentru domnul ministru din România. Cum vedeți dumneavoastră propunerea de a se organiza proceduri de azil în afara Uniunii Europene și de a construi centre de primire a refugiaților în afara Uniunii Europene?
Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne:
Vă mulțumesc pentru întrebare. Ea reflectă faptul că migrația este o temă de interes european de cel mai înalt nivel și ultimii ani au văzut o dezbatere aprinsă pe tema regulilor privind migrația și azilul.
A fost unul din primele subiecte discutate în urmă cu nouă luni de zile cu domnul ministru Karner și mă bucură să am ocazia să o spun în fața presei și a publicului austriac, faptul că România a contribuit cu soluții la îmbunătățirea cadrului legislativ european privind migrația.
A fost un compromis foarte greu de găsit între toate statele membre ale Uniunii Europene și Comisie, anul trecut, și o parte din el încheiat anul acesta ca procedură și sunt în continuare discuții despre îmbunătățirea acestui cadru legislativ.
În general, sunt discuții legate de soluții privind această problemă a migrației, inclusiv dimensiunea externă a migrației, adică abordarea fenomenului de migrație, o spun pentru cei mai puțin familiarizați cu tema, abordarea migrației în țările de origine, prin diverse programe, inclusiv cel intitulat „Parteneriat pentru talente”, care să ofere soluții atât cererilor de forță de muncă, cât și nevoilor privind controlul migrației și stoparea migrației ilegale.
Sigur că în această dezbatere apar fel și fel de propuneri și de idei și important e să li se dea un răspuns pe baza unui studiu atent și din partea specialiștilor, dar și după ce se armonizează viziunile politice la nivelul statelor membre.
Altfel, știu că subiectul respectiv este o temă de campanie electorală internă aici, în Austria, și, de aceea, mă opresc cu răspunsul la ceea ce am exprimat până acum. Nu aș vrea să intru în campaniile dvs. electorale interne. Avem destule campanii și la noi acasă!