Bună dimineața tuturor!

Sunt foarte bucuros să particip la această acțiune din cadrul Săptămânii Protecției Civile, cu ocazia Zilei Internaționale a Protecției Civile și, nu în ultimul rând, de Mărțișor. Astăzi cred că se împart foarte multe mărțișoare în țara noastră. Acesta cred că e unul dintre cele mai frumoase pe care Ministerul Afacerilor Interne le oferă tuturor doamnelor, domnișoarelor, dar, nu în ultimul rând, și domnilor, care pot beneficia, în acest fel, de toate serviciile pe care le-a descris domnul secretar de stat.

Sunt multe obiective pe care noi le avem în vedere aici, la Ministerul Afacerilor Interne, dar poate că unul dintre cele mai importante este crearea unei culturi organizaționale, a unei atitudini față de profesie, față de muncă și față de interesele cetățeanului moderne, care să însemne proactivitate și creativitate.

E unul din obiectivele mele principale aici și împreună cu colegii din conducerea Ministerului Afacerilor Interne, acționăm în această direcție.

Cum acționăm? Nu doar discutând și vorbind, ci pur și simplu, în lucruri concrete, care să constituie exemple și să stimuleze proactivitatea și creativitatea. Vorbesc de toate armele aici, în speță azi discutăm de DSU, IGSU.

Acest instrument, care v-a fost prezentat, este parte, dacă vreți, din produsele acestei culturi axată pe creativitate și proactivitate. N-avem, în mod expres, între obligațiile legale, o astfel de acțiune. Nu e, cred, specificat în discursuri politice sau programe politice, dar este o metodă, e un produs, e un serviciu pe care noi îl punem în funcțiune pentru că aici, în interior, oamenii s-au gândit la el. Şi numai că s-au gândit, dar l-au și concretizat.

Care e rolul fundamental al acestui instrument?…prin toate aceste caracteristici tehnice de a informa, de a pune la dispoziție date utile, de a învăța în caz de intervenție sau înaintea ei ce trebuie să faci ca să te pregătești sau, dacă traversezi o astfel de situație, ce trebuie să faci pentru a te salva pe tine și pe cei din jur.

Rolul fundamental este că transformă cetățenii, publicul, populația într-un partener al instituțiilor care acționează pentru salvarea populației, în speță IGSU, DSU, Poliție, Jandarmerie, oricine intervine din partea autorităților într-o situație de urgență.

Efectul acestei intervenții este multiplicat în termeni de eficiență și de rezultat concret, dacă ai în cetățean, în public, în populație un partener informat. Un partener pregătit, care să știe să acționeze până ajung mijloacele de intervenție. Care să știe cum să se comporte până ajung acestea și în timpul intervenției sau după intervenție. Care să se transforme prin această interacțiune conjugată între cetățean și autoritate dintr-o potențială victimă, în pasul 2, într-un cetățean salvat și în pasul 3, într-un partener al autorității, al pompierului salvator, de exemplu, pentru a salva și alte persoane. Care, la rândul lor pot fi transformate din potențială victimă în cetățean salvat și alt partener. Şi se creează un efect de multiplicare, de domino, dacă vreți, un cerc virtuos care multiplică la cote formidabile eficiența salvatorilor. Îi protejează și pe salvator și pe cetățean.

Deci, ideea este împreună, în echipă, informați, pregătiți pentru a face un serviciu cât mai eficient în folosul cetățeanului.

Nu am cuvinte să mulțumesc celor care au contribuit la realizarea acestui instrument. O spun simplu: îi felicit, fac un lucru foarte bun pentru cetățean, pentru țară, pentru prestigiul DSU, IGSU și al Ministerului Afacerilor Interne.

Sunt foarte mândru de această realizare și așa cum v-a spus și domnul secretar de stat, nu oprim aici eforturile noastre, vom continua perfecționarea acestui instrument, crearea și a altora și prezentarea lor în public.

Nu o spun doar pentru că suntem aici cu presa, dar, de când am discutat dimineață cu domnul secretar de stat, oricum știam de această operațiune de mai mult timp, dar mă gândeam că nu făcusem programul pentru mâine, vă spun că, mâine, cel puțin o oră, o să stau şi cu copiii mei, o să accesăm acest site şi o să-i învăț să-l folosească, pentru că mi se pare că este o chestiune de cultură obligatorie, de civism de bun simț, ca să fim cât mai informați, să fim pregătiți și să fim responsabili.

Închei aici intervenția mea. Încă o dată, felicitări tuturor! Mulțumesc pentru că ați participat. Mulțumesc și eu instituțiilor enumerate care ne-au sprijinit. E și un exemplu de cooperare în administrația noastră cu alte instituții. Cam ăsta e drumul pe care o să continuăm aici, la Ministerul Afacerilor Interne.

Vă mulțumesc!