Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne:
Am avut astăzi o discuție foarte bună în sistem de videoconferință cu ministrul de Interne al Ungariei, domnul Sandor Pinter, împreună cu care am discutat din nou despre dosarul Schengen.
Convorbirea s-a desfășurat în perspectiva apropiatei reuniuni de la Budapesta la care voi participa alături de colegii miniștrii de Interne din Ungaria, Austria și Bulgaria.
La reuniune va participa și comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson. Cu această discuție de astăzi am încheiat un set de trei întâlniri succesive cu ministrul austriac Gerhard Karner, ministrul bulgar Atanas Ilkov și ministrul ungar Sandor Pinter în care am avut ca obiectiv armonizarea pozițiilor, astfel încât întâlnirea de la Budapesta să rezulte într-un nou pas înainte pentru aderarea României la Schengen cu frontierele terestre.
Toate aceste trei convorbiri s-au desfășurat foarte bine și ne-am atins obiectivul, respectiv crearea unor premise bune pentru discuția de la Budapesta.
Voi continua să lucrez alături de colegii mei cu maximă intensitate pentru aderarea României la Schengen așa cum am făcut-o încă de la preluarea mandatului, astfel încât reuniunea de la Budapesta să fie un succes și să reprezinte un pas înainte în perspectiva Consiliului JAI din 12 decembrie de la Bruxelles.