Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, alături de secretarii de stat chestor general de poliție Bogdan Despescu și chestor principal de poliție Mihai Necula, s-a întâlnit, miercuri, 26 iulie a.c., cu reprezentanții conducerilor Poliției Române și Poliției de Frontieră.
Ministrul Afacerilor Interne a apreciat activitatea celor două instituții și a insistat pe intensificarea eforturilor pentru creșterea gradului de siguranță al românilor.
De asemenea, a atras atenția că integritatea polițiștilor este esențială pentru îndeplinirea obiectivelor instituționale, singura abordare posibilă fiind toleranță zero față de orice fel de derapaje.
Conducerea MAI a transmis principalele priorități de acțiune pentru perioada imediat următoare, respectiv combaterea traficului de droguri și de persoane, siguranța traficului rutier, precum și consolidarea măsurilor luate pentru securizarea frontierelor. O atenție suplimentară trebuie acordată colaborării cu agențiile europene și cu statele vecine pentru sincronizarea măsurilor de combatere a migrației ilegale și de asigurare a fluenței traficului prin punctele de trecere a frontierei.
Ministrul Cătălin Predoiu a cerut consolidarea acțiunilor de combatere a criminalității organizate, accentuând nevoia unei riposte eficiente față de grupările infracționale. În plus, a solicitat acordarea unei atenții maxime prevenirii și combaterii faptelor cu violență, cu accent pe creșterea gradului de siguranță stradală.
Totodată, a atras atenția că polițiștii trebuie să dea dovadă de profesionalism și solicitudine, în relația cu cetățeanul, gradul de încredere pe care îl au oamenii în MAI fiind confirmarea modului în care angajații își îndeplinesc obligațiile de serviciu.
Demnitarii prezenți au reafirmat sprijinul pentru digitalizare și reformarea instituțională, atât în ceea ce privește legislația din domeniul de activitate, cât și în ceea ce privește reorganizarea structurală.
Totodată, au fost discutate proiectele majore aflate în implementare, precum sistemul digital de monitorizare a traficului, monitorizarea GPS a autospecialelor, pentru o intervenție eficientă, și reabilitarea sau reconstruirea sediilor de poliție. În context, s-a discutat despre continuarea proiectelor finanțate din fonduri europene, precum și despre demararea unor proiecte noi.
În plus, a fost subliniată necesitatea intensificării cooperării cu celelalte structuri din cadrul MAI, dar și cu alte instituții din domeniul apărare, ordine publică și siguranță națională.
Totodată, conducerea Ministerului Afacerilor Interne a transmis că va susține toate activitățile derulate pentru protejarea și în interesul comunității, subliniind necesitatea unei abordări transparente și corecte în relația cu cetățenii.