Depunerea Jurământului Militar este semnul maturității și al responsabilității unor tineri deosebiți care au optat pentru o carieră în sistemul de ordine publică și siguranță națională, dar este și un moment emoționant pentru cei care înțeleg profunzimile și subtilitățile unui astfel de angajament luat față de români și de România.
Elevii care au ajuns astăzi în acest punct al începutului de carieră sunt cu adevărat speciali, pentru că momentul Jurământului nu stă doar sub semnul adeziunii și angajamentului sacru în numele valorilor naționale, ci semnifică și asumarea unui viitor, care presupune riscuri și privațiuni, într-un domeniu strict guvernat de norme care vor modela nu numai parcursul profesional, ci și viața personală a celor care vor deveni angajați ai Ministerului Afacerilor Interne.
Toți acești tineri se pregătesc pentru a fi activi în structuri cu istorie și tradiție, în domenii în care curajul, integritatea, devotamentul sunt principii esențiale care au ghidat generații de polițiști, polițiști de frontieră, jandarmi și pompieri în slujba comunității, mulți dintre ei deveniți eroi prin împlinirea unui suprem jurământ față de România: „chiar cu prețul vieții”.
Pe fiecare dintre cei care au depus astăzi Jurământul Militar îi îndemn să se gândească la personalitatea care a dat numele instituției de învățământ pe care o urmează, iar în momente de cumpănă acest model etic, moral sau profesional să le fie inspirație și ghid în această lume zbuciumată.
Am mare încredere în generația de tineri care, astăzi, a făcut acest important pas în viață, în capacitatea acesteia de a înțelege problemele actuale, de a găsi soluții, de a se adapta la provocările complexe ale unei lumi în continuă schimbare și de a-și aduce contribuția la a construi o lume mai bună și mai sigură.
Este generația alături de care și pentru care vom continua proiectele de modernizare a României și obiectivele strategice ale acestei țări.
În ultima perioadă a existat o continuă actualizare a cadrului legal astfel încât să existe instrumente adecvate prin care angajații MAI să poată lupta cu infracționalitatea. În același timp, a crescut nivelul dotărilor materiale, structurile MAI – fie că vorbim de zona de ordine publică sau de cea de gestionare a situațiilor de urgențe – beneficiind de mijloace tehnice moderne, similare celor utilizate și de alte state europene.
Iar inițiativele în acest plan vor continua, pentru că lumea este în continuă schimbare și provocările pentru structurile MAI sunt din ce în ce mai mari și mai complexe, iar răspunsul nostru trebuie să fie eficient.
Îi îndemn pe toți cei care au depus astăzi Jurământul Militar să profite de perioada de școlarizare pentru a se pregăti cât mai bine. În același timp, le cer profesorilor să își asume responsabilitatea de formatori ai viitorilor angajați ai ministerului care vor răspunde nemijlocit solicitărilor cetățenilor și comunităților, perspectivă din care să prevină inclusiv potențiale greșeli în activitatea viitoare a celor pe care îi pregătesc.
Dincolo de pregătirea profesională, Legalitatea și Integritatea sunt principii fundamentale pentru activitatea celor care fac parte din Ministerul Afacerilor Interne. Omul este cel care dă valoare uniformei, iar fiecare dintre cei care activează în Ministerul Afacerilor Interne trebuie să rămână mereu departe de speculațiile din spațiul public ori de presiunile de ordin politic, social și economic.
Munca dumneavoastră este despre respect și încredere, despre curajul de a vă pune propria siguranță în slujba celorlalți, despre echilibru și echidistanță într-o lume în care tendințele extremiste și derapajele cu substrat totalitar se insinuează în forme perfide.
Generația actuală trebuie să fie convinsă de faptul că însuși Ministerul Afacerilor de Interne este o comunitate, că activitatea în structurile instituției presupune muncă de echipă, că se promovează parteneriatul real cu cetățenii, că încrederea reciprocă este un aliat de nădejde, că scopul inițiativelor noastre este asigurarea unui serviciu public la cele mai înalte standarde pentru un scop comun: siguranța comunităților.
Cei care, astăzi, au depus Jurământul Militar sunt ei înșiși modele pentru generația lor. Îmi doresc ca și alți tineri să le urmeze exemplul, să aibă curajul de a alege o carieră în Ministerul Afacerilor Interne, să aleagă să fie parte a istoriei și tradiției unei instituții puternice a statului român și astfel patriotismul lor să capete sens și formă într-o țară, astăzi, membră respectată a Uniunii Europene și a Alianței Nord-Atlantice.
Tuturor celor care astăzi ați depus Jurământul Militar vă felicit și vă urez succes în continuare!