Domnilor secretari de stat, domnilor inspectori generali și inspectori șefi, domnule prefect, dragi polițiști, pompieri salvatori, stimați invitați sunt foarte onorat să mă aflu astăzi alături de dumneavoastră, cu ocazia lansării Planului de măsuri litoral 2023.
O activitate tradițională, din câte înțeleg, o activitate la care am ținut să particip alături de doi dintre colegii din conducerea Ministerului Afacerilor Interne, nu pentru publicitate, nu pentru festivism, ci pentru a marca importanța acestui plan de măsuri, importanța muncii dumneavoastră în săptămânile și lunile care urmează pentru siguranța cetățenilor.
Ca în orice întâlnire cu dumneavoastră, nu încerc să vă adresez doar urări de succes, ci să și intrăm în profunzimea unor lucruri, să facem din orice întâlnire a noastră una de lucru, din care să învățăm cu toții, să știm ce avem de făcut și să ne perfecționăm activitatea, dumneavoastră la locul dumneavoastră de muncă și noi la locul nostru de muncă, împreună într-o echipă.
Din păcate, ne întâlnim astăzi într-un context în care, după cum știm cu toții, în ultimele zile, în urma comiterii unor grave infracțiuni, cetățeni români și-au pierdut viața, cetățeni nevinovați, și cred că e datoria mea ca, în primul rând, înainte de orice, în numele meu personal, al conducerii Ministerului Afacerilor Interne, dar și al dumneavoastră să-mi exprim compasiunea pentru familiile victimelor, sincere condoleanțe familiilor îndoliate, și, în același timp, să îi asigur pe toți cetățenii României că structurile Ministerului Afacerilor Interne, fie că e vorba de Poliție, fie că este vorba de structurile pregătite pentru intervenția în situații de urgență își vor face datoria în continuare și vor face ca această societate să rămână una sigură, în ciuda unor indivizi izolați sau grupuri de indivizi izolați care atentează la lege, atentează la drepturile cetățenilor, atentează la sănătatea și viața lor.
Și mă bucur enorm că pot să însoțesc aceste vorbe și cu probe concrete și să-mi fac datoria de asemenea, să felicit Poliția Română, care a intervenit cu profesionalism și cu promptitudine în urma acestor tragice evenimente, a identificat, a confirmat și a reținut pe mai mult decât presupușii făptași.
Doresc să îmi exprim încrederea că și justiția își va face datoria, fără iertare, pe baza probelor strânse de polițiști și de procurori.
Siguranța cetățeanului nu este în niciun fel și pentru nimic negociabilă.
Aș vrea să transmit cetățenilor determinarea conducerii Ministerului Afacerilor Interne și a Poliției de a da o ripostă fermă tuturor celor care ignoră legea și ignoră drepturile cetățenilor.
Vreau să mă adresez direct dumneavoastră.
Dragi colegi,
În mâinile și profesionalismul dumneavoastră stă siguranța cetățeanului. De felul în care dumneavoastră vă achitați de această datorie legală și de onoare, depinde viața, liniștită, a semenilor dumneavoastră, a noastră a tuturor și vă asigur că noi, conducerea Ministerului Afacerilor Interne, vom fi alături de dumneavoastră în eforturile pe care le faceți să păstrați legalitatea în țara noastră, neștirbită, să faceți strada și mai sigură, să dați o ripostă fermă tuturor infractorilor, individual sau în grupuri organizate, traficului de droguri, traficului de persoane, indisciplinei în trafic, tuturor celor care, într-un fel sau altul ignora legea.
Ei au această cutezanță, să spunem deschis, nu numai pentru că nivelul lor de educație civică și de respect al legii este scăzut până la zero, uneori, ci și pentru că au pierdut frica, în sensul bun, față de lege și față de cei care o aplică și e de datoria dumneavoastră și a noastră, împreună, să restabilim acest respect. Faceți legea tare, arătați că sunteți mai puternici decât cei care comit infracțiuni, mai organizați, pregătiți, profesioniști și dedicați legii și cetățeanului. Știu, ca și dumneavoastră, ca orice cetățean, aveți uneori apăsări și preocupări și vreau să vă asigur că noi ne vom face datoria ca legea să vă respecte statutul, să-l îmbunătățească, să-l întărească, să aveți toate dotările logistice.
Vă asigur, Guvernul și Parlamentul vă respectă și vă va respecta și aceasta se va vedea în legi. În orice caz, nu voi precupeți niciun efort pentru a asigura respectul dumneavoastră în legi, din poziția și cu competențele funcției pe care o exercit temporar. Dar, în același timp, nici dumneavoastră și nici noi, nu avem dreptul să ne lăsăm copleșiți de aceste preocupări și greutăți. Cetățenii au plătit taxe și impozite pentru siguranța străzii. Este inacceptabil să plătească cu sănătatea și, iată, uneori cu viața pentru nesiguranța ei. Știu că vă faceți datoria, dar trebuie mai mult. Nu ezit să vă spun, sunt un om care vrea întotdeauna mai mult, performanță, de la noi, de la colegii mei, de la mine, dar și de la dumneavoastră. Cetățenii așteaptă acest lucru, nu este o vorbă goală. Lumea are încredere în Poliție, are încredere în Ministerul Afacerilor Interne, în structurile sale, în pompierii salvatori, în toți cei care lucrează într-un fel sau altul pentru respectarea legii, de la paza frontierelor și până la protecția victimelor traficului de persoane, dar trebuie să întărim această încredere.
Există această așteptare de la noi și, vă asigur, suntem alături, vom funcționa ca o echipă și vom continua eforturi care s-au făcut în anii anteriori. Sunt convins că vorbele mele, spuse din inimă, ajung și la mințile și la inimile dumneavoastră și veți face uniforma dumneavoastră și mai respectată. Veți consolida această încredere de care avem nevoie și aveți nevoie și cetățenii au nevoie.
Revenind la Planul de măsuri Litoral 2023, aș vrea, în primul rând, să mă adresez planificatorilor și comandanților dumneavoastră, să le cer, ceea ce sunt convins că vor face, să asigure o dispersie judicioasă a forțelor, să asigure o folosire inteligentă a dotărilor logistice, atunci când trebuie și unde trebuie.
Să se asigure de condițiile dumneavoastră de muncă și de odihnă, de cazare și de masă, ca să puteți să fiți apți cu toată capacitatea să serviți cetățeanul.
Așa cum s-a subliniat deja de către antevorbitorii mei, vor fi evenimente cu un grad de dificultate sporit. Mase de oameni care se deplasează dintr-un loc în altul, ceea ce înseamnă o atenție și exigență, fără excepție, în trafic. Orice fel de abatere de la regulile de trafic, de la viteză, până la condus agresiv, nu mai spun sub influența alcoolului și a drogurilor, trebuie drastic, sancționată, fără niciun fel de ezitare, fără niciun fel de înțelegere. Nu există înțelegere. Înțelegere față de cei care încalcă legea înseamnă desconsiderarea celor care o respectă.
Și noi trebuie să avem grijă de cei care respectă legea, nu de cei care nu o respectă.
Vor fi organizate manifestări cultural artistice, sportive, festivaluri. Știm cu toții că oamenii vin să se distreze și au nevoie de libertate ca să se distreze, dar în niciun caz libertatea nu înseamnă încălcarea dreptului celorlalți sau încălcarea legii.
Și aici, când veți interveni, veți interveni nu numai să sancționați pe cel care încalcă legea, ci să îl protejați pe cel care o respectă și care are dreptul să se relaxeze, să se distreze să se simtă bine în libertate nestingherit de cei care îi ignoră aceste drepturi.
Sigur sunt multe aspecte ale acestor activități operaționale pe care dumneavoastră le știți mai bine decât mine, sunt convins.
Atenția din trafic trebuie dublată, cea din traficul rutier, vreau să spun, cu din ceea din traficul feroviar. Și acolo trebuie să fie o ordine și o lege și acolo sunt cetățeni care așteaptă protecția dumneavoastră când le este încălcat dreptul. Nu mai spun de plajă și de intervențiile în proximitatea plajelor.
Sunt, nu numai pe litoral, ci, din păcate, și în țară, din ce în ce mai dese faptele de trafic de droguri și de trafic de persoane și mă bucur să văd aici pe cei care se adresează direct acestui flagel.
Sunt priorități ale voastre, am discutat cu comandații voștri, voi discuta în continuare și vă asigur că nu rămânem la stadiul de discuții. Veți avea tot sprijinul! Ne mobilizăm și vă rog să vă considerați toți în stare de mobilizare, în lupta cu drogurile, traficul de persoane, în general cu infracționalitatea.
Nu neg că au fost rezultate, dar revin la ideea cu care am început: vreau mai mult de la dumneavoastră, vă cer mai mult, am mandat să vă cer mai mult. O să cer mai mult și de la minister. Împreună trebuie să servim cetățeanul pe măsura drepturilor sale.
Va doresc misiuni ușoare celor care vă deplasați pentru a forma această forță impunătoare: 900 de polițiști și pompieri salvatori, din care 220 de polițiști și 92 de pompieri salvatori deja prepoziționați, dislocați.
Vă doresc tuturor să încheiați această misiune cu bine, să reveniți la casele dumneavoastră, la cei dragi, cu sentimentul datoriei împlinite și să câștigați respectul celor care vin după un an de muncă să se recreeze și să petreacă clipe liniștite alături de cei dragi și alături de dumneavoastră.
Fiți prezenți lângă oameni! Uniforma dumneavoastră dă încredere, aveți și dumneavoastră încredere în cetățeni, cooperarea cu ei vă va ajuta.
Vă mulțumesc și spor la treabă!