Stimați colegi, doamnelor și domnilor,
Salut participarea dumneavoastră la cea de-a 23-a reuniune a Comitetului de Miniștri al Convenției de Cooperare Polițienească din Sud-Estul Europei. Mă bucur că astăzi, după Conferința ministerială a Forumului Salzburg din luna noiembrie, Ministerul Afacerilor Interne prezidează o nouă întâlnire ministerială, sub președinția României a unui important mecanism de cooperare regională polițienească, de data aceasta, alături de Secretariatul Convenției pentru Cooperare Polițienească din Sud-Estul Europei.
Vreau să mulțumesc în mod special reprezentanților Secretariatului Convenției și domnului Karl Lesjak pentru implicarea și sprijinul permanent în dezvoltarea cooperării regionale în cadrul acestei convenții, dar și pentru progresul înregistrat în procesul de implementare a acordului Convenției Prüm.
De asemenea, vreau să vă mulțumesc pentru foarte buna cooperarea în organizarea reuniunii de astăzi. Este, de fapt, prima reuniune a Comitetului de Miniștri care se desfășoară la București, în România, sub președinția română a convenției, deși am mai deținut președinția acestui format, în 2012 și 2017.
De asemenea, dacă îmi permiteți, îmi face mare plăcere să spun că este prima reuniune de cooperare pe care o prezidez în calitate de ministru al Afacerilor Interne. De aceea vă și cer mai multă înțelegere în felul în care evaluați abordarea mea asupra subiectelor, sper să mă ridic la înălțimea cunoștințelor dumneavoastră. E o agendă în care am intrat recent, deși nu îmi este străină, după cum știți, în formatele JAI se discută adesea teme comune, și Justiție și Interne.
După cum știți, această Convenție de Cooperare Polițienească Regională în Sud-Estul Europei are un loc crucial în întărirea eficienței instituțiilor noastre care acționează la nivel național în combaterea unui fenomen infracțional transfrontalier, care este din ce în ce mai agresiv, fructificând oportunitățile create de un context regional complicat, exponențial în contextul războiului din Ucraina, dar nu numai. Provocările în zona de migrație, de asemenea, au devenit din ce în ce mai severe. Și de aceea cred că sunt în asentimentul dumneavoastră, alături de colegii mei, că cel mai bun mod de a combate acest fenomen infracțional transfrontalier este întărirea cooperării noastre, care va multiplica eforturile la nivel național ale fiecărui stat membru al convenției.
Aș vrea, în egală măsură, să salut reprezentanții comisiei prezenți astăzi la reuniune, dar și al agențiilor europene relevante. Informațiile pe care dânșii le pot aduce în discuțiile noastre, expertiza acumulată, schimbul de bune practici și de informații vor avea un efect de multiplicare a eforturilor noastre și, fără îndoială, prezintă valoare adăugată.
Am ferma convingere că dezbaterile avute pe parcursul acestei reuniuni ne vor echipa pe toți cu mai multă experiență, cu mai multe informații, cu o viziune mai completă asupra provocărilor pe care le au fiecare instituție din statele noastre naționale însărcinate cu combaterea criminalității. De aceea îmi pun mari speranțe că vom avea și veți avea discuții fructuoase la nivel operativ care să detalieze liniile directoare strategice de ordin politic pe care le dăm de la nivelul conducerii ministerelor noastre.
Încă o dată vă mulțumesc pentru prezența dumneavoastră aici. Vă rog să vă simțiți ca acasă, suntem un popor ospitalier și prietenos, cum bine știți, și știu că aveți o foarte bună colaborare cu colegii mei domnul secretar de stat Despescu, chestor de poliție, și domnul chestor Cătălin Necula. Sunt convins că dânșii vor asigura un bun dialog între dumneavoastră.
Vă salut cu prietenie și sper să vă revăd cât mai curând!