Brexit-ul ar putea confirma că nici englezii nu mai sunt ce-au fost odată sau dimpotrivă, că pleacă genial şi la timp, înainte ca Bruxelles-ul să oficializeze limba rusă alături de germană şi franceză ca limbi oficiale ale uniunii, în caz că, pe termen lung, mai rămâne ceva Uniune în afara de Liga Hanseatică şi Hexagon.
O să ştim asta după câţiva ani buni, când doamna Merkel şi domnul Juncker vor fi la o pensie bună, după ce au avut partea lor de ”merit” în acest divorţ, ca şi în enervarea ţărilor din Sud, ţinute în frâu de chingile pactului fiscal, în timp ce băncile germane umflau bilanţuri speculând datoria publică greacă şi exportatorii germani îşi umflau profiturile avantajos susţinuţi de moneda euro. Ştiu şi eu, poate că m-am grăbit când i-am cerut domnului Juncker să demisioneze în vara lui 2016, în fond, ce contează cererea unui ex-ministru din ”Far East” European?! Mă gândesc însă că putea să facă şi domnia sa un minim efort în campania pentru referendumul britanic, câştigată la mustaţă de Oxford Analytica şi să nu îi enerveze şi mai rău pe britanici prin declaraţii de genul ”take it or leave it”. Iată ca au ”leave it”! Şi ”brits”-ilor le va fi greu pe termen scurt, asta e cert, mai ales dacă vor pleca fără ”deal”. Vor traversa un deşert şi vor trăi periculos, ca posibil toată lumea, în cazul unei nedorite plecări în dezordine. Pe termen lung însă, nu-mi fac griji pentru britanici, au enorme resurse şi capacităţi: instituţionale, economice, financiare, talent juridic, de negociere, un formidabil aparat diplomatic şi de intelligence care mătură lumea global şi sunt capabile să gestioneze simultan pe toate continentele, ”track record” în afaceri globale. De asemenea, la fel de important, mai au memorie instituţională pe toate zonele, armată serioasă, familia ”Commonwealth”-ului, elite analitice şi politice (ei bine…aici nu prea strălucesc ”lately”) şi nu în ultimul rând… îl au pe Shakespeare şi limba engleză (vorbită în toată lumea), adică un prestigiu cultural de prim rang. Toate laolaltă conferă soliditate mecanismului statal şi naţiunii britanice pe termen lung. În alte cuvinte, destule atu-uri pe care Regatul Unic poate construi o poziţie multilaterală, multi-direcţionată, de ”power player” global şi ”game maker” de aceeaşi anvergură, mai ales dacă vor securiza o alianţă strategică bi-suveranistă cu o SUA care va rămâne Trump-istă pentru o lungă perioadă şi care va fi, chiar şi în cazul unei rotaţii la putere în Washington, deschisă natural spre fosta patrie–mamă, England. Mai ales dacă vor reuşi ulterior încheierea unui acord multilateral de comerţ cu respectabila doamnă Uniunea Europeană, în fond, ar fi în interesul ambelor părţi. În orice caz, Brexit-ul şi ceea ce se întâmplă în SUA de o bucată de vreme, în Orientul Mijlociu, dar şi în Extremul Orient, vestesc schimbări accelerate de poli magnetici în geopolitica globală, pe fondul schimbării lumii afacerilor şi a vieţii de zi cu zi prin impactul noilor tehnologii, a revoluţiei roboţilor şi a extinderii utilizării inteligenţei artificiale. Ca (pro)european ce mă aflu, mândru şi de Decebal şi de Traian, dar şi siderat de multe ori de compatrioţii care mă guvernează astăzi, resimt cu tristeţe plecarea britanicilor şi nu pot să nu mă gândesc îngrijorat la statutul românilor din Regatul Unit, sperând că Preşedinţia noastră rotativă ne va ajuta să le securizăm pe termen lung rezidenţa şi locurile de muncă cu greu câştigate şi menţinute în Marea Britanie. Dar aceasta e situaţia astăzi şi ea pune mai acut marea problemă a zilei pentru noi, care trăim de mii de ani (nu doar de o sută, dragă prietene Kelemen!) în interiorul şi exteriorul arcului carpatic: cu ce elite de conducere politică securizăm interesele României într-o lume intrată în linie dreaptă către transformări globale la toate etajele, accelerate, cuprinzătoare, atât de radicale şi de profunde încât nu puţini spun că ne (re)îndreptăm către un alt fel de ordine globală, către un alt fel de a face afaceri, către un alt fel de a face politică, către un alt fel de educaţie şi învăţare, către un alt fel de a trăi?! Chiar dacă Brexit se va transforma (ceea ce e greu de crezut) într-un ”Brits-back” după un nou referendum, întrebarea rămâne. Şi nu avem prea mult timp la dispoziţie ca să o rezolvăm. Ceasul istoriei ticăie şi în fiecare minut un roman îşi face bagajele sau se gândeşte să şi le facă. Pentru că ”orice om îi este frică” de întoarcerea la ”Orizonturile Roşii” sau de îndreptarea către o societate condusă de ”carteluri” ale puterii abuzive sau de cine ştie ce alte anomalii societale sau statale. A bon entendeur, salut!