Bună ziua tuturor!

Domnule prim-ministru,

Doamnă procuror general,

Domnule consilier prezidențial,

Doamnă președintă a Comisiei parlamentare pentru apărare și securitate națională,
Doamnelor și domnilor reprezentanți ai instituțiilor guvernamentale,
Doamnelor și domnilor membri ai Parlamentului,

Dragi colege și dragi colegi,

Astăzi celebrăm istoria și tradițiile Ministerului Afacerilor Interne. MAI și-a făcut datoria față de cetățeni și față de Patrie cu onoare.

Exprim respectul și recunoștința pentru istoria și tradițiile uneia dintre instituțiile fundamentale ale României, pentru munca celor de ieri și de astăzi în slujba cetățeanului și a Patriei!

În memoria celor care au făcut sacrificiul suprem și au căzut la datorie, apărând ideea fundamentală de lege, punând pieptul între cetățean și amenințarea cea mai gravă ori salvgardând onoarea neîntinată a Tricolorului, precum și în fața tuturor familiilor care au suferit pierderi de neînlocuit, mă înclin cu recunoștință și profund respect!

Dumnezeu să îi odihnească în pace și liniște pe toți eroii Patriei!

Doamnelor și domnilor,

La înființarea acestui minister, domnitorul Cuza sublinia faptul că va fi un pilon al statului. Așa a rămas până astăzi. Această importanță și rezultatele obținute sunt subliniate inclusiv prin mesajul transmis de Președintele României, prin prezența invitaților noștri, a prim-ministrului României, a procurorului general, a președinților comisiilor parlamentare pentru apărare și siguranță națională, a celorlalți reprezentanți ai instituțiilor partenere, cărora doresc să le mulțumesc pentru onoarea pe care o fac astăzi MAI.

Doresc, de asemenea, să mulțumesc tuturor partenerilor noștri instituționali, atât interni, cât și externi, cu care cooperăm zilnic. Fără aportul lor, fără cooperarea lor, munca noastră ar fi mai dificilă, iar rezultatele, mai modeste. De altfel, cooperarea externă a MAI a adus și recunoașterea expertizei românești în străinătate și, prin aceasta, consolidarea prestigiului țării.

La rândul meu, transmit că suntem conștienți de valențele acestei colaborări și vom rămâne, pe viitor, deschiși și proactivi în aceste cooperări.

Principiul cooperării loiale și eficiente este unul fundamental al acțiunii MAI, atât în interiorul ministerului, prin cooperarea interarme, cât și în exterior, cu instituții interne și externe din spectrul ordinii, siguranței publice și siguranței naționale.

Cu toții trebuie să cooperăm în slujba cetățenilor.

Doamnelor și domnilor,

Deși nu este o ședință de bilanț, ci una festivă, și n-o s-o tratez ca atare — sau poate tocmai de aceea —, permiteți-mi ca, pe scurt, să reamintesc doar faptul că, în urmă cu trei ani de zile, Ministerul și-a fixat drept priorități pentru perioada 2023–2024 creșterea substanțială a nivelului de combatere a crimei organizate, a traficului de droguri, de persoane și de arme, a migrației ilegale, a cybercriminalității, menținerea la un nivel ridicat a capacității de intervenție în situații de urgență, a capacității informative pentru protejarea ministerului și a misiunilor, precum și rezolvarea pozitivă a dosarului Schengen. Aceste priorități sunt păstrate și astăzi în activitatea noastră. Am mai adăugat, pe parcurs, combaterea violenței domestice, pentru a răspunde acestui fenomen îngrijorător. Asta, desigur, nu înseamnă că nu am acordat atenție celorlalte forme de infracționalitate.

Am intrat în Schengen în doi pași, în 2023 și în 2024, închizând un capitol restant al aderării depline a României la UE și consolidând poziția României ca stat membru cu drepturi depline în cadrul Uniunii. Schengen rămâne o prioritate, dar, de data aceasta, din perspectiva unui stat membru al spațiului Schengen. Prima evaluare Schengen a Comisiei Europene, încheiată acum câteva luni de zile, a avut un rezultat foarte bun; câteva dintre tacticile și procedurile aplicate de ministerul român vor fi preluate și vor deveni curând standarde Schengen la nivel european. Ieri am fost candidați, astăzi suntem un model de aplicare a procedurilor Schengen.

Am redus migrația până la cote nesemnificative; România este o țară cu migrație zero. Oriunde în lume informezi despre această realitate, primești felicitări pentru ministerul nostru și pentru România.

În privința celorlalte obiective, parametrii statistici arată că au fost îmbunătățiri la toate capitolele, cu peste 30%, de la numărul grupurilor infracționale destructurate până la capturile de droguri, fără a pretinde, evident, că situația este ideală. Ne confruntăm cu un fenomen infracțional în flux continuu în zona crimei organizate și a traficului de droguri, precum și în zona traficului de persoane, un fenomen care face parte, de asemenea, din fenomenul global al industriei crimei organizate și traficului de droguri, care, conform fostului comisar european Ylva Johansson, a inundat Europa prin porturile din vestul continentului.

Repet, sunt primul care afirmă că nu am rezolvat complet toate problemele, că mai avem mult de lucru, dar pot afirma, la fel de ferm, că nu am lăsat nicio amenințare fără răspuns și contraatac instituțional.

Astăzi, MAI își aduce contribuția, alături de parchete și de serviciile de informații, precum și de alte instituții, la produsul instituțional care se cheamă siguranța publică și securitatea națională, o contribuție esențială la o realitate spre care multe țări europene se uită cu respect: România este una dintre cele mai sigure țări din Uniunea Europeană din punctul de vedere al siguranței străzii și al siguranței publice în general.

Am acționat și în interiorul organizației Ministerului, privită în ansamblu, în primul rând în direcția forjării unei culturi axate pe respectul față de cetățean, față de drepturile sale, față de banul public și față de profesiile noastre, precum și pe patriotism.

În urmă cu trei ani de zile, am întreprins o serie de reajustări organizaționale, alocând mai multe forțe pentru combaterea drogurilor și lansând proiectul-pilot al reorganizării IPJ Constanța, care trebuie să servească drept model pentru o viitoare organizare generală a Poliției Române. Am lansat programul de siguranță în jurul școlilor, din grijă față de generațiile tinere, și am redus substanțial infracționalitatea în jurul instituțiilor de învățământ. Astăzi, statistica ne arată că, din totalul infracțiunilor comise în mediul școlar, doar 3% se petrec în jurul acestor instituții, iar restul se petrec în interiorul acestora, acolo unde forțele Ministerului Afacerilor Interne nu au și nici nu este cazul să aibă, cu titlu permanent, o prezență constantă. Alte forme de rezolvare se cer găsite de către aceste instituții, prin prevenție și în cooperare cu noi, iar noi oferim tot sprijinul la ora la care vorbim.

Anul trecut, de asemenea, la solicitarea prim-ministrului, am lansat o serie de reforme privind compactarea unor structuri din zona de dispecerizare, pentru a utiliza mai bine resursele, și am lansat o reformă a integrării informațiilor din traficul rutier, pentru creșterea siguranței acestuia. Sunt proiecte în curs, la care se lucrează, ultima dintre reforme fiind deja în stadiul de avizare a instrumentului legislativ.

În apărarea civilă, s-au gestionat cu succes sute de evenimente cu grad ridicat de risc, atât în țară, cât și în străinătate, prin cooperare, iar expertiza românească dezvoltată la nivelul structurilor MAI este recunoscută în toată lumea.

În acești trei ani, echiparea logistică a atins un nivel fără precedent în istoria ministerului, de la drugtestere și laboratoare criminalistice până la nave maritime și elicoptere, drone, softuri și echipamente tehnologice, toate destinate, firește, amenințărilor de tip civil, conform reglementărilor legale și constituționale privind competențele și misiunile ministerului.

În domeniul evidenței persoanelor și al serviciilor civile, s-au făcut progrese în digitalizarea acestora, deși aici depindem foarte mult și de alte instituții: autorități locale, Autoritatea Națională pentru Cetățenie etc.

Aceste realizări s-au petrecut într-un interval în care am avut alegeri locale, alegeri parlamentare și două rânduri de alegeri prezidențiale, în cadrul cărora structurile Ministerului Afacerilor Interne, inclusiv prefecturile, și-au atins obiectivele, cetățenii români mergând la vot în siguranță.

Doamnelor și domnilor,

Limitez aici această succintă evaluare a rezultatelor. Cum spuneam, nu este o ședință de bilanț.

Am dorit doar să subliniez faptul că Ministerul Afacerilor Interne se află în prezent la un nivel care să îi permită stăpânirea fenomenului infracțional și trecerea, în anii următori, la o nouă etapă de dezvoltare și adaptare instituțională. Această nouă etapă este necesară pentru că lumea s-a schimbat odată cu impactul noilor tehnologii, inclusiv la nivel cultural și la nivelul valorilor societale, precum și cu reașezările geopolitice în curs, cu efecte colaterale în zona ordinii și siguranței publice.

Iar aceste schimbări se petrec și în privința fenomenului infracțional.

Fără adaptarea organizațională la noile schimbări și fără integrarea noilor tehnologii în activitatea de ordine publică și apărare civilă, nu va mai fi posibil să ne îndeplinim misiunile pe termen lung.

Siguranța publică va fi condiționată de integrarea noilor tehnologii în cvasitotalitatea domeniilor. Este un comandament dictat de sofisticarea amenințărilor, combinată cu deficitul grav de resurse umane. Singura cale prin care vom rezolva această ecuație o reprezintă noile tehnologii.

De la supravegherea frontierelor până la siguranța marilor festivaluri, la care participă deja sute de mii de persoane grupate în același areal, cu riscurile asociate, și până la căutarea și identificarea criminalilor periculoși sau a grupurilor teroriste aflate în acțiune, contracararea amenințărilor va fi o vorbă goală fără supraveghere video inteligentă sau fără folosirea inteligenței artificiale. Aceasta presupune garanții solide privind respectarea drepturilor la intimitate și la viață privată, o conciliere care va fi extrem de dificil de realizat de către legiuitor.

Se va trece la combinarea pe scară largă a mijloacelor de securitate tehnologică cu intervenția umană, cu armele neletale, cu valorificarea superioară a informațiilor, cu roboții și cu inteligența artificială. Acest lucru se întâmplă în lume, la ora la care vorbim, în alte zone, în alte regiuni geografice, în alte structuri de ordine publică.

Acest lucru este valabil și pentru infrastructura legislativă, care este o responsabilitate partajată între Guvern și Parlament.

Avem legi în vigoare ale siguranței naționale din 1991, avem legi în vigoare care organizează activitatea Ministerului Afacerilor Interne, vechi de 10, 20 sau 30 de ani, avem legi în vigoare care nu mai cuprind noile provocări, aflate la granița dintre provocarea de ordine publică și provocarea militară, și aș putea continua cu exemplele.

Corelativ, reglementările privind statutul cadrelor din Ministerul Afacerilor Interne trebuie revăzute și mai bine corelate, iar statutul profesiilor din Ministerul Afacerilor Interne trebuie consolidat.

MAI va trebui regândit și reorganizat în următorii ani, pentru a răspunde eficient acestor noi tipuri de provocări. Pentru aceasta este nevoie, sigur, de un context politic favorabil, de o perioadă de cel puțin patru ani fără alegeri și fără turbulențe politice, fără moțiuni de cenzură, fără blocaje și fără treceri forțate dintr-un guvern în altul, precum și de o majoritate solidă care să sprijine toate aceste prefaceri. Va veni și acel moment, sunt convins.

Operarea unui șantier de anvergura Ministerului Afacerilor Interne presupune cel puțin patru ani de pace politică.

Doamnelor și domnilor,

Poate că aceste considerații pot părea un pic fanteziste pe alocuri, dar sunt convins că vor deveni curând probleme curente și fenomene reale, pentru că aceste tipuri de fenomene se produc deja în alte țări, iar acest tip de răspuns este deja organizat.

Și vă invit să privim și în alte părți ale lumii; noi suntem obișnuiți să privim doar spre Occident. Vă informez că, în zona Golfului, ministerele de interne din țările Golfului au ajuns la un nivel de digitalizare de top mondial în activitatea structurilor de ordine publică.

Evident, sunt conștient că traversăm o perioadă dificilă din punct de vedere financiar-bugetar și sunt convins că, la un moment dat, această perioadă va fi depășită. Iar când va fi depășită, trebuie inițiată imediat nu doar o simplă politică de cheltuieli și dotări logistice, ci o politică de regândire completă și integrată a conceptelor de siguranță publică. Este necesară elaborarea unor concepte care să acopere amenințările mixte, civile și militare sau aflate la granița dintre acestea. Altfel, toate cheltuielile vor fi bani aruncați pe dotări care nu vor putea fi folosite eficient.

Apărarea Patriei este o condiție esențială pentru perpetuarea statului și a națiunii, dar, fără o siguranță publică garantată în interior, în fața unor amenințări noi și sofisticate, vom apăra un teritoriu pe care nu controlăm respectarea legii, ceea ce ar fi un nonsens.

În lumea de azi și, mai ales, în cea de mâine, totul este securitate, totul este siguranță publică, nimic nu mai poate fi realizat în afara acestor concepte.

Sunt convins că, peste ani și ani, istoria va consemna că Ministerul Afacerilor Interne s-a adaptat acestei etape și și-a îndeplinit în continuare misiunea.

Doamnelor și domnilor,

Ministerul Afacerilor Interne înseamnă, așa cum bine s-a spus aici, inclusiv de către doamna procuror general, dincolo de arme și structuri, de legi și proceduri, cei peste 127.000 de angajați care asigură, uneori în condiții riscante, alteori cu mijloace insuficiente, condițiile pentru ca fiecare cetățean să trăiască în siguranță.

Se poate discuta mult și cu diverse argumente despre costul siguranței publice în țara noastră. În această privință, trebuie ținut cont de faptul că, în România, siguranța publică și apărarea civilă rezidă aproape exclusiv în structurile centrale, în structurile Ministerului Afacerilor Interne, spre deosebire de alte state europene, unde s-a procedat la descentralizare și unde acest efort și acest cost sunt împărțite cu structurile locale puternice, atât de ordine publică, cât și de apărare civilă.

Deci, atunci când evaluăm costul siguranței publice în România, comparativ cu alte state europene, nu trebuie comparat un minister cu alt minister, ci ministerul român cu toate structurile din aceste state descentralizate care asigură ordinea și siguranța publică.

Dar nu despre aceste costuri — costurile financiare — doresc să discut acum, ci despre un cost nevăzut, determinat de specificul unei munci de foarte multe ori riscante.

Eu am stat alături de dumneavoastră suficient cât să cunosc acest specific, să înțeleg tensiunile implicate de misiuni, fluxul continuu de evenimente și provocări. Știu ce consum nervos înseamnă, știu ce riscuri nevăzute implică, lucruri care nu se văd din afară, dar se resimt în interior.

Am tot respectul pentru această trăsătură a oamenilor Ministerului Afacerilor Interne, pentru această caracteristică a dumneavoastră de a fi calmi și stăpâni pe sine în exterior, dar de a arde literalmente pe interior pentru misiunile și profesia dumneavoastră.

Pentru aceste lucruri și pentru oamenii care apără legea, merită să spui „Respect!” și o fac din toată inima.

Doamnelor și domnilor,

Aș vrea să conchid cu un mesaj personal, dacă îmi permiteți, pentru oamenii din Ministerul Afacerilor Interne. Această aniversare este, poate, cel mai potrivit moment, ținând cont de perspectiva schimbării guvernului la un moment dat.

Am lucrat mai bine de trei ani alături de dumneavoastră. Vă cunosc atât punctele forte, cât și slăbiciunile. La urma urmei, nimeni nu este perfect! Sunteți oameni inteligenți, un corp instituțional extrem de inteligent, permanent în acțiune, permanent pus la test. Dumneavoastră aveți privilegiul de a fi mereu în acțiune, mereu pe front! Zilnic, în jur de 30.000 de oameni sunt la datorie, în teren, zi și noapte, fără încetare! Inclusiv astăzi avem acțiuni: sărbătorim prin operațiuni complexe Ziua Ministerului, alături de parchete!

Acest lucru poate părea o povară, dar, în realitate, este un avantaj. Vă ține mintea trează și vă șlefuiește în fiecare zi măiestria; acțiunea perpetuă vă ascute instinctele.

Am fost onorat să vă reprezint și să vă conduc. Pentru mine, aceștia au fost printre cei mai frumoși și interesanți ani de activitate profesională, în care am trecut împreună prin încercări și momente grele, dar am avut și momente triumfătoare. Vă mulțumesc pentru acești ani, de neuitat pentru mine; vă asigur că mi-am dat silința în fiecare zi să mă ridic la înălțimea demnității și rostului meu de ministru, respectându-vă statutul de profesioniști.

Am preferat să citesc aceste rânduri, pentru că, rostindu-le liber, probabil aș fi fost copleșit de emoție și nu se cade ca un ministru de interne să arate vreo slăbiciune.

Închei cu o urare pentru oamenii din Ministerul Afacerilor Interne.

După cum știm, se desfășoară în aceste zile Cupa Mondială de Fotbal. Sunt pasionat de sport și mi-am scurtat programul de odihnă ca să urmăresc sporadic competiția. Dincolo de joc, de rezultate și de palmares, am observat un lucru, mai ales în faza sferturilor de finală și a semifinalelor. A câștigat întotdeauna echipa care a dorit mai mult, care a crezut mai mult, care a îndrăznit mai mult, care a luptat mai mult și a sacrificat mai multă imaginație, mai mult efort și mai multă energie. Echipa care a fost… mai echipă. Dar au contat, firește, și antrenorii, să nu uităm de ei.

Vă urez să rămâneți o echipă unită, să aveți puterea interioară să vă străduiți mereu mai mult și să câștigați în continuare meciul permanent cu răul. Să faceți să triumfe binele, pentru cetățenii noștri și pentru Patrie!

La mulți ani Ministerului Afacerilor Interne! La mulți ani tuturor oamenilor din MAI!

Vă mulțumesc pentru atenție!