Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne:

Domnule secretar de stat Despescu,

Domnule secretar de stat Arafat,

Domnule prefect,

Stimați comandanți de arme și structuri,

Dragi colegi din Ministerul Afacerilor Interne,

Dragi invitați,

Mă bucur să participăm împreună astăzi, pentru a treia oară consecutiv, la deschiderea sezonului estival. Cred că a fost o discuție foarte bună până acum, am ascultat cu atenție toate punctele de vedere exprimate și chiar reflectam, analizând toate aceste puncte de vedere, la faptul că, având subalterni ca dumneavoastră, situația mea este și mai simplă și mai complicată în același timp. E mai simplă, pentru că aș putea să țin un discurs într-o frază: faceți tot ce ați spus până acum că veți face, și cu asta să închid. Dacă tot ce ați spus dumneavoastră în intervențiile pe care le-ați avut va fi pus în aplicare, totul va fi în regulă și aș putea să închidem această discuție la modul foarte serios.

Dar, rolul meu este să ofer o perspectivă de ansamblu și să pun lucrurile în contextul unui efort mai amplu, strategic, desfășurat de Minister. Acesta este demersul pe care îl voi face în minutele următoare.

În primul și în primul rând, subliniez și eu importanța pe care Ministerul și eu personal o dăm acestei acțiuni. După cum vedeți, o parte din conducerea ministerului este aici prezentă, șefii de arme sunt prezenți, sunt șefi de structuri aici, înregistrăm și vom comunica în interiorul organizației noastre, Ministerul Afacerilor Interne, cele discutate aici. Este un semnal că luăm lucrurile foarte, foarte în serios cu această acțiune tradițională a Ministerului Afacerilor Interne.

Milioane de cetățeni vor veni pe litoral pentru a-și petrece concediile, vacanțele sau sfârșitul de săptămână. Fără îndoială, ei au dreptul la siguranță – același drept pe care îl au oricând și oriunde în țară – și pe care îl primesc constant prin eforturile cadrelor Ministerului Afacerilor Interne.

Pe de altă parte, aș vrea să spun că poziția din care abordăm acest sezon estival e una diferită. Ministerul Afacerilor Interne vine după doi-trei ani de zile în care totul a mers spre mai bine. Sigur, nu e nimic perfect, au fost și avem în continuare lucruri de îndreptat, la toate capitole, în toate armele. Suntem conștienți și realiști asupra acestui lucru, să rămânem cu picioarele pe pământ, dar o analiză obiectivă și pe măsuri, pe planuri, pe rapoarte de acțiuni, pe bilanțuri, pe cifre, pe statistici și pe grad de încredere, fie măsurat profesional, fie exprimat liber, în discuții pe care cu toții le avem la toate nivelurile, arată că activitatea Ministerului din ultimii doi-trei ani de zile a progresat constant, a dovedit reziliență, a dovedit profesionalism, a dovedit că este o instituție mare, dar funcțională. Lucrurile mici nu e așa de complicat să le faci funcționale. Lucrurile mai mari pot da bătăi de cap, multe arme, specific diferit, personal cu ambiții, orgolii, cariere. E firesc, suntem  oameni cu toții și o astfel de organizație, precum cea a Ministerului Afacerilor Interne are și forță, dar ridică și dificultăți în ceea ce privește asamblarea efortului, coerent și integrat.

Ori, așa cum spuneam, în ultimii ani lucrurile au mers spre mai bine din punctul meu de vedere și nu numai, lucru reflectat și în poziția Guvernului anul trecut față de acest minister.

Nu vreau să fac o retrospectivă completă istoriei ministerului în ultimii doi-trei ani și nici nu vreau să pun acest lucru în legătură cu prezența mea sau cu mandatul meu. Nu ăsta e mesajul în subtext.

Mesajul meu către dumneavoastră în subtext este că, urmând valorile pe care ni le-am propus, procedurile pe care ni le-am asumat sau care ne-au fost date prin lege, punând în aplicare planurile de operațiuni, menținând pregătirea profesională și principiul nostru fundamental de acțiune, respectiv integrarea, cooperarea, colaborarea dintre arme, între structuri, principiu care este prevăzut și în Planul general de măsuri pentru creșterea gradului de siguranță publică și a cetățeanului, rezultatele apar inevitabil.

Deci, revenind la sezonul estival, noi nu mai venim de pe poziția de a recupera o credibilitate. Atenție, în acest an abordăm de pe poziția unei credibilități recâștigate și pe care trebuie să o apărăm. (…) Anul trecut nu a fost niciun incident major și n-a fost o întâmplare. A fost rezultatul muncii din cele peste 161.000 de acțiuni operative în urma cărora, spre exemplu, au fost constatate și sesizate 91.000 de infracțiuni, scoși din trafic 50.000 de șoferi care puteau provoca accidente similare celui de la 2 mai. 50.000! 50.000 de situații de pericol. A fost o muncă importantă pe care ați depus-o și anul trecut ați câștigat. Menținând discuția în aceeași parabolă sportivă, ați câștigat meciul, detașat. Vă felicit pentru acest lucru și vă mulțumesc!

Așa cum am spus, anul acesta ne aflăm într-o poziție în care trebuie să apărăm un rezultat deja obținut. De aceea, vreau să subliniez, încă din această primă parte a intervenției mele, două lucruri esențiale: importanța majoră a Ministerului Afacerilor Interne și necesitatea consolidării reputației noastre.

Această reputație trebuie apărată și întărită nu doar în fața discuțiilor și polemicilor actuale, ci și în perspectiva anilor următori. Ne aflăm într-un context în care trebuie să ne definim clar locul în constelația guvernamentală, în special în zona de ordine publică, siguranță și securitate națională. Acest lucru devine cu atât mai important în raport cu direcțiile actuale ale Uniunii Europene și NATO, care vizează înzestrarea, finanțarea și pregătirea structurilor din acest domeniu.

Așadar, două repere trebuie să ne ghideze: creșterea reputației ministerului, prin rezultate concrete și performanță reală și proiectarea și poziționarea strategică a ministerului, pentru a putea obține resursele necesare în beneficiul cetățeanului și al țării.

Trebuie să înțelegem: când aceste două repere vor fi recunoscute la scară largă în societate, ne va fi mai ușor să ne susținem poziția și să ne dezvoltăm capacitățile.

Prin urmare, vă rog să plecați de la aceste repere în tot ce ține de sezonul estival și de orice operațiune, fie ea mare sau mică. Nimic nu este întâmplător. Orice misiune, oricât de minoră pare, este importantă.

Gândiți-vă la o plajă – fiecare fir de nisip contează. La fel, fiecare acțiune a dumneavoastră contează.

Explicați-le colegilor aceste repere. Nu vă limitați doar la a le da ordine. Discutați cu ei, înainte de misiuni, după misiuni, în ședințe sau în momente informale. Comunicați. Consolidați relația comandant-subordonat. Nu le subestimați capacitatea de a înțelege imaginea de ansamblu.

Cu cât oamenii sunt mai conștienți de rolul lor în arhitectura generală a securității, cu atât vor acționa mai implicat și mai profesionist. Dacă, dimpotrivă, li se transmite că nu sunt importanți, riscați rutinizarea și chiar neglijența. Problemele pot apărea exact din lipsa de motivație.

Păstrați echipele unite, motivați-le prin comunicare, nu doar prin ordine. O structură coerentă, care acționează ca un organism, va produce rezultate vizibile.

În ceea ce privește acest an, la modul tehnic, deja lucrurile s-au spus, n-am de gând să le repet și n-am să le repet, dar am să insist doar pe câteva dintre ele.

S-a spus foarte bine, avem noutăți legate de drone și unitățile canine. Sunt cele două, hai să spunem, instrumente noi pe care le adăugăm pentru multiplicarea efortului nostru. Aș adăuga și comunicarea aici pe care o s-o folosiți cum bine s-a spus, dar aș sublinia  să o folosiți ca și când ar fi una din armele dumneavoastră și în toate direcțiile și cu cetățenii dar și cu subordonații dumneavoastră și care trebuie folosită proactiv.

Și aici, Departamentul de Comunicare al ministerului vreau să sprijine foarte pregnant această acțiune, arătând în felurite metode rezultatele acțiunii dumneavoastră, operațiunile mai complexe pe care le aveți, situațiile cu risc, tot ceea ce prezintă un caracter special. Oamenii trebuie să știe, cetățenii trebuie să cunoască cât de complicat e ceea ce fac colegii noștri și ce importanța au rezultatele bune pentru cetățeni.

S-a vorbit de festivaluri, într-adevăr, au devenit o provocare structurală permanentă pe situațiile de urgență, de condiții complexe în zonele industriale, care ridică riscuri, de provocările legate de Marea Neagră și accesul în Schengen, migrație, tensiunile din jur și așa mai departe.

Într-adevăr, Marea Neagră devine din ce în ce mai importantă la nivel geopolitic și de aici pot apare tot felul de probleme inclusiv pe zona de protecție a frontierei, ordine publică, siguranță și așa mai departe.

De altfel, pot să vă spun că la consiliul JAI care urmează să desfășoare la Copenhaga, în luna iulie, siguranța la Marea Neagră a devenit un subiect de sine stătător, deci lucrurile se încarcă din acest punct de vedere.

Planificarea este făcută atent, din ceea ce am văzut și am discutat, sunt 1041 de cadre care vor interveni, cu 256 de cadre medie zilnică. Avem, 415 polițiști în 3 schimburi, dacă nu mă înșel, și 546 pompieri în șase. Deci, s-a făcut o acoperire suficientă. Dar cheia va fi și revin asupra acestui lucru, integrarea și cooperarea între arme. Între toate armele, cu toate categoriile de mijloace și de logistică. Adică acest principiu al acțiunii integrate, vizează nu numai cooperarea între oameni, dar și combinarea resurselor pe care le avem. Asta apropo și de acoperire aeriană, care într-adevăr trebuie să fie foarte bine corelată și să fie mereu acolo, gata să sprijine atât IGSU cât și celelalte arme.

La final aș vrea să mai subliniez o idee. Există multe feluri în care pot să interpretez o partitură, de unde și vorba “Tonul face muzica”. Este important tactul pe care îl avem în această acțiune, pentru că intrăm în contact cu mase mari de cetățeni. Trebuie să fim prezenți, pentru că simpla noastră prezență transmite un mesaj și celor care au binele în cap și în suflet, dar și celor care au mințile tulburate. Fiecăruia îi dăm mesajul corect. Cel onest se simte apărat, cel pus pe rele poate că se simte un pic intimidat, ceea ce vă ajută.

Deci, trebuie să fim prezenți. Nu stat la umbră, nu stat la terasă, prezenți în acțiune. Cum am văzut în filmele pe care le-ați prezentat. De aia spun, e mai simplu să spun:  “faceți tot ce aţi spus și tot ce arătați”. Arată foarte bine și sunt convins că e așa nu numai în filme, văd rezultatele și pe stradă, dar continuați acest lucru. Prezență proactivă, atentă, alertă. Colegii noștri n-au luxul să meargă la plimbare, aparent, ei să plimbă pe plajă sau pe alei ca și ceilalți cetățeni. În realitate este o misiune și trebuie să comporte ca atare. Trebuie să fie pătrunși de această misiune de când ies din unitate, din locul de cazare.

În același timp, fiți în interacțiune permanentă cu cetățeanul. Cetățeanul poate să fie aliatul dumneavoastră, dacă știți să vi-l fidelizați, dacă îl tratați cu politețe, cu respect, cu decență, dar păstrându-vă fermitatea și demnitatea. Nu negociem la ușa mașinii cu cei care e evident că au consumat alcool, pentru că uneori nici nu se pot exprima coerent. Aplicăm procedura ferm. Nu ne lăsăm intimidați de cei care îşi etalează nu știu ce cunoștințe, ce relații sau capacități financiare. Nu ne va îndoi nimeni, să vă fie clar, dacă vă faceți misiunea. Şi, așa cum am spus de multe ori, aveți astfel dificultăți? Raportați din treaptă în treaptă, până sus aici și nu, nu facem rabat de la nimic. Toți suntem egali în fața legii. Dar tact, fermitate, sobrietate, eleganță, distincție și comunicare cu cetățeanul. Fără a fi agresivi când suspectăm ceva, dar vigilenți. Însă, odată intrați într-o acțiune de combatere, atunci când e clar că trebuie făcut uz de forță sau de mijloacele pe care le avem procedural, fără ezitare, fără ezitare, fără timorare și așa mai departe. Deci, un mesaj de forță liniștită și controlată, care respectă cetățeanul, dar oricând gata să intervină acolo unde legea este pusă în pericol, acolo unde cetățenii onești sunt puși în pericol de către ceilalți. Asta am vrut să spun, când spuneam că e important să ținem cont că „tonul face muzica”. Dacă tot vorbim de muzică, trebuie să fie așa un fel de Allegro, ma non troppo, adică energic, rapid, dar controlat, în control permanent și în echilibru.

În concluzie, venim după doi ani buni. Avem un bilanț bun. Avem rezultate, le cunoașteți, nu ne mai lăudăm aici cu ele. Mai avem și lucruri de îndreptat. Avem o reputație de apărat, o misiune de executat, tot ce ne trebuie la dispoziție, planuri bune, oameni buni. O conducere a ministerului care, să știți, s-a spus bine, încearcă să vă apere din toate punctele de vedere, acolo unde e cazul. Deocamdată nu e cazul, că nu vă atacă nimeni. Şi un cetățean care așteaptă de la noi un Minister de Afaceri Interne modern cu toate armele lui, nu le mai enumerăm aici. Asta e ceea ce avem de făcut și, după cum văd, știm cu toții. Am ascultat, toată lumea știe ce are de făcut.

Rămâneți însă, vă rog, mobilizați. Ţineți-vă oamenii mobilizați, pentru că știți foarte bine la noi e un meci în fiecare zi. Poţi să câștigi zece și să-l pierzi pe ultimul, nu e în regulă. Trebuie să le câștigăm pe toate, inclusiv pe acesta.

Vă doresc mult succes!